Hoţ din Bengești-Ciocadia, ridicat de pe stradă de poliţişti

1143

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au organizat, ieri, o acţiune, în Gorj, pentru depistarea şi încarcerarea persoanelor care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. În urma verificărilor a fost depistat un tânăr de 21 de ani, din Bengești-Ciocadia, condamnat pentru furt calificat. ”La data de 6 mai, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat pe raza municipiului Târgu Jiu, un tânăr de 21 de ani, din Bengești Ciocadia, fiind urmărit la nivel național, întrucât Judecătoria Târgu Jiu a emis la data de 24 aprilie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 6 luni pe numele acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here