Lagărul de refugiaţi polonezi de la Târgu-Jiu
Tabăra de refugiaţi polonezi de la Târgu-Jiu a fost construită, pe o suprafaţă de 25 ha, la marginea de est a oraşului între cimitirul de onoare şi cimitirul catolic, după 15 septembrie 1939, la ridicarea acesteia participând şi polonezii sosiţi în lagăr.
Dacă la 28 septembrie 1939 în cazărmile din Târgu-Jiu erau cazaţi 784 de polonezi, în săptămânile următoare şi în 1940 numărul acestora a crescut la câteva mii (6.000), deşi numărul maxim de încazarmaţi aici fusese estimat iniţial la 2.799. Cu sprijinul direct al acestora s-au făcut amenajări de colonie temporară (alei, scurgeri pentru apă, garduri, plantări de pomi, drumuri de acces ş.a.). Este de amintit aici aleea dedicată preşedintelui R.P. Wladyalaw, ca şi alta dedicată unui general. Interesante erau mozaicul reprezentând vulturul din heraldica poloneză, stema Poloniei sculptată pe o bucată de stâncă, ca şi cadranul solar îngrădit de un gard metalic. Lagărul-tabără număra 50 de barăci pentru trupă, 10 pentru ofiţeri,10 bucătării, 2 cantine, cluburi în care se desfăşurau cursuri activităţi asemănătoare universităţilor populare, 20 de puncte sanitare, săli de cursuri pentru învăţământul primar şi gimnazial, teatru şi alte activităţi recreative. Se amenajase şi o baracă având destinaţie de capelă, precum şi un colţ de cimitir alături de cel ortodox. Amintim, în acest sens, cele 17 morminte ale refugiaţilor de război polonezi, care şi-au găsit sfârşitul în acest exod de tristă amintire naţională, bărbaţi, femei dar şi copii. Aleea cu locurile de veci ale acestora, de o uniformitate impecabilă, a fost inclusă şi ea pe Lista monumentelor istorice din România, ca şi ingenioasa instalaţie a Cadranului solar, situat în imediata vecinătate a lagărului, în zona de est, dincolo de drumul ce trecea prin spatele lagărului, pe domeniul de instrucţie al unităţilor militare din apropiere, în apropierea depozitelor de muniţie amenajate sub forma unor cazemate. Cadranul solar putea servi, aşadar, şi la orientarea în desfăşurarea programului de instrucţie cu specific militar. De la început au fost încartiruiţi aici 30 de ofiţeri şi trupa, din octombrie 1940 (după închiderea lagărului de la Târgovişte), această tabără devine Lagăr pentru subofiţeri şi soldaţi, înregistrându-se un efectiv de 6.000 de polonezi. După plecările din 1940, la 15 ianuarie 1941 se găseau în evidenţele lagărului doar 41 de ofiţeri, 104 subofiţeri, 510 soldaţi, în total 655 polonezi. Se cuvine a aminti buna primire ce s-a făcut acestor refugiaţi de război de întreaga populaţie a Târgu-Jiului, în familiile acestora fiind găzduiţi un număr de 250 de polonezi (bărbaţi, femei, copii). În amintirile sale, regretatul dr. Constantin Lupescu, în calitate de medic al Lagărului, îşi aminteşte epidemia de dizenterie ce s-a abătut asupra internaţilor, eradicată cu mare trudă prin ajutorul neprecupeţit dat de medicul şef de laborator, dr. Ana Aposteanu, angajându-se în acţiune unii medici polonezi dintre cei internaţi. Desigur, condiţiile de lagăr/tabără nu erau tocmai cele mai igienice, dacă avem în vedere memorandumul ofiţerilor din 2 februarie 1940 înaintat Comandamentului lagărului, prin care se menţionau condiţiile de locuit şi de igienă precare, atât la cantină cât şi la serviciul medical, care erau departe de a fi cele prevăzute de organismele internaţionale pentru internaţii şi refugiaţii de război. Semnatarii arătau primejdia în care se găseau bătrânii, copiii şi femeile, îndeosebi, şi cereau imperios măsuri reale pentru preîntâmpinarea îmbolnăvirilor şi deceselor, de care nu fuseseră ocoliţi. Comandantul lagărului fusese mai întâi col. Constantin Moldoveanu, apoi Alexandru Dumitrescu, cel ce a rămas în amintirea polonezilor ca un ofiţer cu mare suflet, deosebit de cald, înţelegător, generos. În documentele oficiale, ca şi în unele adrese din corespondenţa ce pleca şi intra, se foloseau denumiri ca: Lagărul Polonez 3 sau Lagărul Polon de la Târgu-Jiu. Pe alte sigilii poştale (oct.-nov. 1940) era imprimat: ROMÂNIA – Ministerul Apărării Naţionale/Tabăra de internaţi polonezi sau Tabăra de Internare Ofiţeri Polonezi Tg. Jiu (mai-sept. 1940). În ianuarie-martie 1941, locaţia era indicată, pe ştampilele poştale de zi, ca Lagărul Refugiaţilor Polonezi – Târgu-Jiu. Acum, în primăvara lui 1941, lagărul era în curs de desfiinţare, prin plecarea ultimelor efective. După data de 12 februarie 1941, datorită noii politici antonesciene, lagărul de refugiaţi polonezi de la Târgu-Jiu, a fost transformat în locaţie carcerală pentru legionari şi, desigur, pentru opozanţii neînduplecaţi ai regimului dictatorial antonescian, efectivele fiind îngroşate de infractori de drept comun, ţigani, evrei, comunişti… Aici, în Lagărul de internaţi politici, în perioada 2 octombrie–20 decembrie 1943, marele poet Tudor Arghezi, în vârstă de peste 60 de ani, va ispăşi pentru vina de a-l fi făcut albie de porci pe baronul Alfred von Killinger, reprezentantul Germaniei hitleriste la Bucureşti, în celebrul pamflet „Baroane”, publicat în “Informaţia Bucureştiului”. Noroc cu directorul-proprietar al ziarului “Gorjanul”, Jean Bărbulescu, prieten al comandantului Şerban Leoveanu, care s-au străduit să-i facă poetului un sejur concentraţionar suportabil. De unde şi spusa de mai târziu a poetului: „Mi-e dor de Lagăr din pricina Comandantului.” (Va urma)
Documentar de Zenovie CÂRLUGEA
