Helena Paulo pare un transfer reușit: ,,Va aduce plusvaloare”

1598

Angoleza Helena Gilda Simao Paulo (26 de ani) a adus plusul de care avea nevoie CSM Târgu Jiu. Jucătoarea africană poate fi un ,,jolly joker” în linia de 9 metri și asta au demonstrat-o cele două victorii de pe teren propriu cu Corona Brașov și Universitatea Craiova. Ultimul succes a venit vineri, 31-28 pentru gorjence, iar Helena Paulo a marcat de șase ori. Evident, este prematur pentru un verdict, dar Liviu Andrieș i-a dat suficiente minute până acum și spune că sunt premise de creștere. ,,E clar că încă există această barieră a comunicării, pentru că ea (n.r. ­- Gilda Simao Paulo) vorbește doar portugheza, dar cu timpul va reuși să înțeleagă ceea ce ne dorim noi de la ea. Are calitate și va aduce plusvaloare. Face parte din această echipă și e clar că va primi minute. Toate fetele care au jucat cu Craiova au făcut-o la un nivel destul de ridicat. Am încercat să rotim linia de 9 metri, să le dăm minute tuturor, ca să fie cât mai proaspete pentru pentru acest final de joc. Este o victorie mare, o victorie care ne dă moral pentru ceea ce urmează. Mai avem trei finale pe teren propriu pentru campionat și sper eu ca acest lucru să se concretizeze, iar la final să ne bucurăm și să ne îndeplinim obiectivul, acela de a rămâne în Liga Florilor”, a declarat antrenorul gorjean.
Helena Paulo a semnat un contract valabil pe un an și jumătate. Este multiplă campioană a Africii alături de naționala țării sale, cu care a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar și la Campionate Mondiale.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here