Handbal, Liga Națională (m) – Energia Pandurii Lignitul, victorie la superlativ, în fața HC Odorhei

404

Echipa de handbal masculin a târgujienilor, Energia Pandurii Lignitul, a disputat, în seara zilei de joi, partida cu numărul 18 din cadrul actualului sezon competițional al Ligii Naționale, în compania harghitenilor de la H.C. Odorhei.

În Polivalenta locală s-a derulat o interesantă confruntare, între două formații ce vizează clasarea pe un loc cât mai bun între primele “șase”, în perspectiva întâlnirii unui adversar mai accesibil în următoarea fază a competiției interne, play-off-ul.
Echipa oaspete, pregătită de Vlad Caba, a continuat, și pe durata meciului contra gorjenilor, să se agațe de orice minge în vederea obținerii unui cât de mic punct. Asemenea Energiei, care a învins Steaua la București, Odorheiul s-a prezentat în fața spectatorilor gorjeni cu un moral ridicat după ce, în week-end-ul anterior, și-a depășit adversarul în cupele europene. “E normal să fim liniştiţi după un succes pe terenul Stelei. Victoriile aduc o stare de linişte, de bucurie. Venim după două meciuri bune, destul de grele, dar câştigate. Starea sufletească este foarte bună după victoriile cu Bacăul şi Steaua. Sunt 8 puncte între noi şi Odorhei. Vrem să continuăm pe acelaşi drum, cu prestaţii bune ca în cele două jocuri. Motivaţie va fi din partea băieţilor, suntem în formă sportivă bună şi se vede în rezultate că ne aflăm pe un drum bun”, declara antrenorul Energiei, Liviu Andrieș, înaintea desfășurării ostilităților. Totodată, tehnicianul handbaliștilor locali nu își subestima combatanta și prevedea un duel de “care pe care”: “Odorheiul are jucători de valoare. Chiar dacă ei nu au avut rezultate bune în campionat, au câştigat în Polonia, ţară cu handbal dezvoltat. Această victorie din cupele europene le-a dat moral şi vor veni să-şi vândă scump pielea, pentru că au un lot valoros. Va fi un joc greu, disputat şi sper ca la final noi să fim cei care ne bucurăm. Ţinând cont de obiectivele lor, anunțate la debut de sezon, sunt o surpriză neplăcută. Dar pe noi ne interesează ce facem noi”, a explicat Andrieş. “Victorie, acesta este cuvântul nostru. Aştept ca băieţii să continue să joace cu atitudine, să dea dovadă, pe teren, că formează o adevărată echipă şi să facă ceea ce le spun continuu: să nu aibă complexe. Am mare încredere în băieţi, ei ştiu acest lucru, aşa că mă aştept la o victorie. Ne-am propus clar victorii cu Steaua şi cu Odorhei. Cu Steaua ne-am impus, urmează Odorheiul. Sunt sigur că multe echipe din campionat îşi doresc să evite H.C.M.-ul în play-off deşi, fără să mă îmbăt cu apă rece, echipa noastră, aşa cum este acum, şi la condiţiile pe care le are, se poate bate de la egal la egal cu orice echipă din Liga Naţională. Locul 5 este consolidat sută la sută şi aşa va rămâne şi după meciul cu Odorhei. Nu mă tem de meciul cu Odorheiul, eu le-am spus băieţilor, ca de fiecare dată, şi oricum voi avea o discuţie cu ei înaintea meciului cu Odorhei, că sunt lucruri pe care trebuie să le respecte. Vreau de la ei atitudine, agresivitate în limite sportive, până la limita regulamentului, concentrare maximă, lucruri care nu pot să ducă decât la victorie. Să nu uităm că jucăm în faţa unui public extraordinar de frumos şi bun cunoscător al fenomenului handbalistic”, a completat președintele secției de handbal a clubului Energia, Andrei Maioreanu.

Filmul meciului
Partida, în sine, a fost deschisă oricărui rezultat. Energia a atacat continuu, și-a creat mai tot timpul ocazii importante de a se desprinde însă, cel puțin în prima repriză, finalizarea a lăsat de dorit. Echilibrul valoric s-a făcut simțit pe întreaga perioadă așa că, cine a fost mai în formă și a gândit mai pragmatic desfășurătorul confruntării a avut câștig de cauză. De această dată, și din fericire, Energia s-a impus cu scorul de 30-29, după ce la pauză oaspeții au condus cu două goluri, 15-17. Efortul, determinarea, ambiția au avut caracteristici la superlativ, în tabăra târgujienilor. Elevii lui Andrieș au suportat defensiva extrem de agresivă a oaspeților, au impus, de asemena, respectul cuvenit pe propriul semicerc, și au revenit pe tabelă, după pauză, pentru o victorie răsunătoare în fața a nu mai puțin de 700 de spectatori dornici de spectacol handbalistic.
Energia și-a îndeplinit obiectivul, pentru confruntarea cu H.C. Odorhei. Și-a consolidat, astfel, poziția a cincea în clasamentul Ligii Naționale și speră, după acumularea câtorva puncte din deplasare, la poziția a patra a ierarhiei care să-i ofere un duel mult mai accesibil în play-off.

Energia Pandurii Lignitul Târgu-Jiu – H.C. Odorhei 30-29 (15-17)
Energia: George Șelaru, Martin Jusbasik, Cristian Antonaru – Andrei Păiuș, Valentin Popescu (2), Andrei Enache, Dorin Dragnea (3), Laurențiu Dinescu (3), Alexandru Asoltanei (7), Răzvan Mledenciu, Paul Giotoiu, Gheorghe Roman, Darius Apolzan (7), Florin Acatrinei (9), Cosmin Liberț, Ionuț Mazilu. Antrenori: Liviu Andrieș și Adrian Gorun.
Odorhei: Levente Szabo, Ionuț Ciobanu – Feuchtmann Perez Erwin – Jan (6), Andrei Mihalcea (5), Attila Komporaly, Adrian Sipoș (1), Huba Talaș Elemer, Szilard Orban, Damjan Blecic, Alin Câmpan, Goran Kuzmanoski (8), Szasz Andraș, Gheorghe Irimescu (2), Lazo Majnov (3), Onyejekwe Chike (4). Antrenor: Vlad Caba.
Arbitri: Sas Marcel (BH) și Marius Pintea (CJ).
Costel Radu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here