Halep a pierdut numărul 1 WTA

150

După 64 de săptămâni petrecute ca lider al clasamentului mondial feminin, Simona Halep începe săptămâna pe locul trei WTA. Prima poziţie va fi ocupată de japoneza Naomi Osaka, care a câștigat al doilea turneu de Grand Slam din carieră, Australian Open 2019. Jucătoarea niponă a învins-o în finală pe Petra Kvitova, scor 7-6, 5-7, 6-4. Aşa cum era firesc, finala a fost urmărită şi de Halep, iar sportiva din Constanţa a avut numai cuvinte de laudă pentru cele două combatante. “A fost una dintre cele mai bune finale pe care le-am văzut vreodată! Naomi, felicitări pentru câștigarea celui de-al doilea turneu de Grand Slam și obținerea numărului unu din lume. Felicitări pentru Petra Kvitova pentru un turneu uimitor și pentru această revenire”, este mesajul pe care Simona l-a postat, la puțin timp după ultimul act, pe contul ei de pe Instagram. Următorul turneu la care va participa Halep după eliminarea de la Australian Open 2019 este cel de la Doha – Qatar Open. Competiţia va avea loc între 11 și 16 februarie. Sportiva noastră va merge apoi la Dubai (17 – 23 februarie). Pentru cele două întreceri, tenismena va fi însoţită de Thierry van Cleemput, un antrenor belgian de 50 de ani. Thierry Van Cleemput și-a început cariera de antrenor din 1993 și de-a lungul timpului, i-a antrenat pe Olivier Rochus (1993 – 1997), Steve Darcis (2011 – 2012) și David Goffin (2014 – ianuarie 2019), iar în perioada 2002 – 2005 a făcut parte din staff-ul Belgiei de Cupa Davis. Până să revină în circuitul WTA, Simona Halep va participa alături de naţionala României la confruntarea cu Cehia din Fed Cup. Duelul va avea loc la Ostrava, în weekendul 9-10 februarie, în sala “Ostravar Arena”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here