Haine de 10.000 lei pentru membrii fanfarei „Armonia”

191

Consilierii municipali au aprobat, în cadrul şedinţei din data de 29 aprilie 2015, alocarea sumei de 10.000 lei pentru Asociaţia culturală „Armonia” în vederea asigurării ţinutei membrilor fanfarei. În aceeaşi şedinţă a fost prelungit contractul de prestări servicii cu „Armonia” cu încă un an.

În anul 2008 a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 2214/09.05.2008 cu Asociaţia Culturală „Armonia” în baza HCL 188/21.04.2008, prin care aceasta prestează servicii specifice cu ocazia unor evenimente prevăzute expres în contract.
Prin acte adiţionale ulterioare a fost prelungită succesiv valabilitatea acestui contract, până la data de 30.04.2015. Astfel, periodic, conform solicitărilor beneficiarului, membrii asociaţiei participă la diverse activităţi social-culturale: spectacole de fanfară susţinute în Parcul Central Târgu-Jiu, parade cu ocazia primirii unor demnitari sau personalităţi române sau străine, acţiuni cultural-educaţionale organizate de Consiliul Local, spectacole susţinute cu ocazia unor competiţii sportive pe plan local, serbări câmpeneşti prilejuite de diverse evenimente sau manifestări stabilite de autoritatea locală, evenimente gen Ziua Armatei, Ziua Naţională, comemorare eroi, zilele oraşului, alte sărbători naţionale şi locale.

Uniforme vechi de 12 ani
Având în vedere faptul că aceste servicii impun prezentarea membrilor fanfarei în faţa a diverse autorităţi, delegaţii sau personalităţi, cu intonarea imnului de stat, se impune o ţinută adecvată specificului de fanfară, luând în considerare şi faptul că ţinuta a rămas aceeaşi, veche şi demodată de aproximativ 12 ani.
Pentru aceste considerente s-a impus aprobarea prevederii bugetare de 10.000 lei pentru anul 2015 pentru asigurarea ţinutei vară-iarnă a membrilor fanfarei, iar uniformele achiziţionate să fie puse la dispoziţia Asociaţiei culturale „Armonia” pe bază de inventar, în condiţiile în care solicitarea a mai fost formulată şi în anul 2014. Astfel, consilierii municipali au aprobat, în cadrul şedinţei din data de 29 aprilie 2015, alocarea sumei de 10.000 lei pentru Asociaţia culturală „Armonia” în vederea asigurării ţinutei membrilor fanfarei. În aceeaşi şedinţă a fost prelungit contractul de prestări servicii cu „Armonia” cu încă un an.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here