
Elementele cheie ale competiţiei au fost o hartă, o busolă şi nişte puncte de reper. Evenimentul a fost unul centrat pe puterea de orientare a copiilor. Participanţii s-au încadrat în limitele de vârstă 7-18 ani. Competiţia, intitulată „Concurs de Orientare Cupa 1 Decembrie” s-a desfăşurat pe parcursul a trei ore, timp în care, participanţii s-au luptat pentru găsirea unor obiecte, iar spiritul de orientare al acestora a fost pe deplin răsplătit, nu doar cu diplome de participare, ci şi cu unele cadouri. „Concursul a fost dedicat începătorilor, s-a organizat pe 3 categorii de vârstă, s-au format echipe mixte, de fete şi băieţi, iar distanţa de acţiune a fost de un kilometru”, ne-a declarat Ionuţ Negomireanu, unui dintre coordonatorii competiţiei de sâmbătă. Acesta a fost ajutat şi de către profesorul Adrian Marcu, iar câştigători au fost desemnaţi ocupanţii primelor 6 poziţii.
ATSE Hai-Hui Târgu-Jiu are ca scop crearea şi dezvoltarea cadrului organizatorico-funcţional şi material în vederea promovării unei atitudini de respect faţă de mediul înconjurător, sensibilizarea tinerilor pentru protecţia ecosistemelor şi dezvoltarea spiritului ecologic la aceştia.
Izabella Molnar