Guvernul muşcă şi din morţii din mormânt! – Ministrul Economiei a îngropat dezastrul de la UM Sadu

287

inmormantare

●„Sunt diperat! Nu ştiu unde să mai umblu, am doi copii acasă care îşi cer rechizite, mâncare şi tot ce trebuie pentru creşterea lor. Am sperat în aceşti bani promişi de Guvern şi m-ar fi ajutat foarte mult.

Nimeni şi nimic n-o mai poate învia pe soţia mea, dar cu banii promişi de ministrul Ariton aş fi rezolvat multe”, este disperarea lui Marius Andriţoiu, soţul uneia dintre angajatele moarte în explozia din februarie de la Uzina Mecanică Sadu.

După lungi amânări şi amăgiri, Guvernul întoarce spatele rudelor victimelor exploziei de la Uzina Mecanică Sadu. Celor doi bărbaţi, rămaşi să crească copii, după ce soţiile şi mamele s-au făcut scrum din vina conducerii Uzinei Mecanice Sadu, Guvernul Boc le-a promis ajutor financiar. Niciun ban n-a ajuns în conturile acestora şi, mai mult, la memoriile şi apelurile telefonice, nu există vreun răspuns.

Sunt trei copii şi doi bărbaţi care aşteaptă încă din luna februarie a acestui an ajutor promis de guvernanţi. Un ajutor, care nu a fost clar ca valoare, dar promis solemn de către ministrul 11 ars luat de elicopter 01[(006116)19-14-40]Economiei, Ion Ariton, la poarta Uzinei Mecanice Sadu, imediat ce trupurile celor două angajate erau scoase carbonizate pe poarta Uzinei. „În prima şedinţă de Guvern, rudele victimelor vor primi compensaţii materiale de ordinul celor acordate rudelor victimelor de la explozia din Uricani”, anunţa Ariton. De atunci au trecut numeroase şedinţe de Guvern în care nu s-a dezbătut acordarea acestor despăgubiri.

Niciun răspuns!

Au existat şi la fel de numeroase memorii către Guvern, menite să le împrospăteze memoria guvernanţilor. De la Prefectură până la Guvern, cei doi soţi au scris de s-au săturat: „De la 11 ars luat de elicopter[(002684)19-10-40]Prefectură ni s-a spus că au luat legătura cu cei de la Ministerul Economiei. Ni s-a dat şi un număr de telefon al unui secretar de stat. Nu răspunde niciodată la telefon acel domn şi nici răspuns la vreun memoriu nu am primit. Nu ştim cui să ne mai adresăm. Nu noi am cerut acest ajutor, ci ministrul Ion Ariton s-a oferit să ni-l acorde. Ar fi logic să ne anunţe că nu-l mai acordă, dar să ne spună ceva”, a declarat Marius Andriţoiu. Şi Prefectura Gorj a confirmat că de nenumărate ori, soţii celor două victime de la Sadu au venit în audienţă. Subprefectul Marcel Romanescu a fost cel care s-a ocupat de ei. Ministerul Economiei nici Prefecturii Gorj nu a catadicsit să răspundă. Se vede de la poştă că promisiunile au fost deşarte şi menite de a arăta grija Ministerului în subordinea căruia se află Uzina Mecanică Sadu pentru aparţinătorii victimelor.

Nu voi putea uita acea zi

La începutul lunii februarie a acestui an, o explozie a pus la pământ un întreg depozit de muniţie. Explozia a izbucnit într-o magazie unde se descărca pulberea şi s-a extins la toate cele şase magazii. Aici se afla depozitată o cantitate de aproape 2 tone de pulbere. Toată a explodat. Două salariate, Diana Andriţoiu de 42 de ani şi Mariana Pigui Mirulescu de 40 de ani au murit carbonizate. În depozit se mai aflau alte 6 persoane care au reuşit să se salveze. Un alt bărbat care a vrut să fugă, încercând să sară în bazinele cu apă, a fost prins de deflagraţie şi ars pe spate. “Nu voi uita niciodată acea zi. Pentru mine nu este o problemă, am puterea să trec peste, dar mi-e teamă că nu vor uita acel moment nici copiii”, spune Marius Andriţoiu. Procurorii au deschis imediat o anchetă, care însă nici până în ziua de astăzi nu a fost finalizată.

Gabriela Mladin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here