Ca şi campaniile furibunde împotriva miturilor culturale naţionale (vezi poziţia „dilematicilor” împotriva lui Eminescu, din 1998).În ciuda tuturor acestor exerciţii de stil şi impresii, care dovedesc îngustime de spirit, lipsa orizontului cultural şi asimilarea deformată a unor influenţe (în care şi abilităţile de tot soiul îşi fac jocurile…), estetica rămâne o ştiinţă sistematică, de sine stătătoare, având deja o tradiţie consolidată în cultura universală, şi iată chiar o istorie în cultura naţională.
E adevărat că „esteticienii profesionişti împuţinându-se, alarmant, pe parcurs” – disciplina se află într-un moment nu tocmai fast, cu toate acestea se mai organizează şi acţiuni de valoare, precum Simpozionul Naţional de Estetică de la Bacău (ediţia a XIV, 2008).
Ultima parte, a X-a, este dedicată Esteticii artei populare şi esteticului cotidian, pe considerentul că procesualitatea istorică a constituirii acestei estetici şi conţinutul ei specific se raportează, mai întâi, la „arta populară”. Aici se regăseşte „geneza” ideilor estetice în cultura românească (I. Iliescu).
În privinţa aceasta, dl Grigore Smeu are contribuţii solide (Repere estetice în satul românesc, 1973; Esteticul cotidian şi lumea de azi, 1992), din ultima lucrare preluând unele fragmente. Descoperirea folclorului de către generaţia paşoptistă, influenţa folclorului şi artei populare asupra scriitorilor şi artiştilor români (de la Eminescu la Enescu şi Brâncuşi), noile contribuţii ale etnofolcloristicii în definirea unui specific estetic românesc, toate acestea constituie fenomene reale şi împliniri raportabile şi la estetică. Gr. Smeu distinge între „artizanat” şi „arta populară”, autentică, văzând în „esteticul cotidian” un „concept şi o realitate în derivă”…
„Decompensarea estetică a vieţii” din ultimii ani presupune „intruziunea unui inestetic agresiv şi demolator pe porţiuni întinse ale vieţii şi naturii”. Dacă arta încearcă să se redreseze, viaţa cotidiană trebuie să facă faţă, în contextul globalizării, mereu unor noi şi noi provocări. Invazia urâtului, a kitsch-ului ţine nu numai de cultură, dar şi de mentalităţi, iar „societatea de consum” reduce interesul pentru esteticul artistic, care este şi de atâtea ori discutabil…
Trăim noi în spiritul timpului, dar valorile rămân, iar tradiţia poate fi o călăuză bună, un reper al orientării noastre în viaţă, în societate, în lume… Aflată şi ea… subt vremuri, ca toate cele, estetica va trebui să-şi ducă nu o existenţă ancilară, ci să reziste, reînnoindu-se ea însăşi, pe fundamentele atât de solide ale valorilor perene.
*
Istoria esteticii româneşti este o carte de pionierat în cultura română. Ea reface lungul drum al ideilor estetice existente în cultura noastră din ultimele patru secole, de la apariţia lor până la dezvoltarea sistematică şi autonomia disciplinei…
Împletită mai întâi cu fenomenele culturale şi literar-artistice, estetica şi-a recăpătat un statut propriu, vizând tot ideea de artă („frumosul artistic”), dar şi „frumosul natural”. Apoi disiparea ideilor estetice în varii domenii (civilizaţia satului, urbanism, profesii, îndeletniciri şi practici sociale etc.) îi conferă acesteia un câmp de dezbatere care poate fi întrezărit deja.Elaborată în sensul informaţiei şi al stăruinţei, lucrarea dlui Gr. Smeu mărturiseşte un echilibru, dar şi devoţiunea unui cercetător riguros şi prob. Cu toate că unele subiecte se reiau, în diferite secţiuni, (ceea ce ar putea induce impresia de „colaj” articlier), nu rămâi nicăieri cu impresia că ideile nu au fost nuanţate, făcându-se noi corelări şi definindu-se problematici, în titluri de capitole şi subtitluri atotcuprinzătoare, sintetice, emblematico-sintagmatice.
Această primă Istorie a esteticii româneşti (I-II, 2008-2009) merge în paralel cu dezvoltarea noastră culturală (sec. XVII-XXI), îndeosebi cu literatura şi arta timpului, beneficiind şi de formaţia de literat şi autor de beletristică a autorului, care este, pe acest teren, exact în judecăţi de valoare şi nuanţat în interpretarea fenomenelor. Nimic rigid, nimic dogmatic, nimic fetişizant – scrierea are cursivitate şi acea dicţie academică nesofisticată, care pătrunde adânc în spirite. Apreciem totodată acurateţea textului şi prezentarea grafică de ţinută.
Iată, mai nasc şi la Editura Academiei Române lucrări de valoare semnate de gorjeni cu care ne mândrim!
Zenovie CÂRLUGEA
