Grâul integral

241
grau integralNu există zi în care să nu consumăm cel puţin un produs care are la bază grâul. Dacă ne gândim doar la pâine, paste făinoase, biscuiţi sau prăjituri, şi avem deja o imagine sugestivă a ceea ce înseamnă grâul pentru alimentaţia noastră de zi cu zi. În continuare vom încerca însă să tratăm mai mult produsele obţinute din grâul integral, dar şi bobul de grâu separat.

De ce? Pentru că s-a constatat că micuţul bob de grâu este un aliment foarte sănătos pentru diete şi pentru menţinerea unei greutăţi corporale optime. Dacă este şi integral, adică neprelucrat industrial, cu atât mai bine…

Proprietăţile de bază
Merită pentru început să vedem cât de sănătos este grâul integral, mai exact 100 de grame de bulgur, adică boabe de grâu integral spălate, curăţate de coajă şi zdrobite. Ei bine, acestea asiguraă30% din necesarul zilnic al organismului de mangan, 20% din cel de fibre şi triptofan şi 10% din cel de magneziu.
După ce am văzut ce elemente nutritive sunt cele mai importante, vom cunoaşte acum cu ce ajută sănătăţii noastre consumul grâului integral şi al produselor care au la bază grâul integral:
Femeile care consumă produse de panificaţie obţinute din grâu integral au şanse mult mai mari să nu pună greutate în comparaţie cu cele care consumă astfel de produse făcute din grâu rafinat (pâine albă, făină albă, etc.);
Ultimele cercetări au revelat faptul că grâul integral luptă cu succes împotriva Sindromului Metabolic, răspunzător pentru apariţia obezităţii, pentru creşterea trigliceridelor sau pentru creşterea tensiunii;
Concentraţia mare de mangan din grâul integral duce la scăderea şanselor ca o persoană să dobândească diabetul de tip 2;
Pietrele la fiere pot fi evitate prin consumul de grâu integral, în special în rândul femeilor, prin reducerea secreţiilor făcute de fiere;
Aveţi probleme cu stomacul, circulaţia digestivă este îngreunată şi sunteţi constipaţi? Nu este o întrebare dintr-un spot publicitar, ci reprezintă simptomele de care puteţi scăpa în urma consumului a doar 100 de grame de cereale din grâu integral; în general, cerealele obţinute din grâu integral fac minuni întregului aparat gastrointestinal;
Fibrele din cerealele integrale protejează împotriva apariţiei cancerului de sân, bineînţeles alături de cele din fructe;
O alimentaţie constantă în grâu integral şi în produse derivate poate preveni atacurile de inimă şi au darul de a proteja în general funcţiile inimii;
Atenţie: grâul este inclus pe lista alimentelor care pot produce alergii în rândul persoanelor predispuse la aşa ceva, alături de lapte, banane, căpşuni, kiwi, alune, roşii sau creveţi. Dacă vă ştiţi o persoană cu predispoziţii la alergii alimentare, cereţi mai întâi sfatul unui medic nutriţionist în legătură cu consumul produselor din grâu integral.
Cele mai utile întrebuinţări culinare
Hai să vedem acum şi care sunt modurile în care putem să consumăm cât mai mult grâu integral şi produse derivate din această cereală. În primul rând, spuneţi adio pâinii albe, umflată artificial şi care nu mai are nici o vitamină în ea. Alegeţi în loc pâinea mai închisă la culoare, pe care scrie clar că a fost produsă din grâu integral.
Dacă vă plac cerealele, achiziţionaţi doar cereale sau fulgi de grâu care au la bază grâul integral. Sunt mai închise la culoare, poate nu au acelaşi gust spectaculos îmbunătăţit artificial, însă cu siguranţă sunt mai sănătoase. La micul dejun, alături de un pahar de lapte şi câteva fructe de pădure (căpşuni, zmeură, afine) veţi începe minunat ziua.
Vă plac pastele, precum spaghetele? E bine atunci, însă ar fi şi mai bine dacă aţi achiziţiona doar paste făinoase obţinute din grâu integral. Le recunoaşteţi extrem de simplu: sunt mai închise la culoare decât cele tradiţionale. Contrar părerii generale, nu au un gust diferit, ci la fel de gustos. Dacă nu credeţi, încercaţi-le!
Ştim cu toţii cât de tentante sunt prăjiturile de casă sau biscuiţii şi aşa mai departe. De ce însă să nu începem să folosim făina integrală pentru producerea acestor bunătăţi?
În fine, grâul integral poate fi folosit fără probleme chiar în starea lui primară, şi deja mulţi oameni s-au obişnuit cu acest mod de consum. Spălaţi bine 500 de grame de grâu integral, puneţi-l apoi la înmuiat în apă curată, aproximativ 6-8 ore, apoi e gata de preparat, fie în mâncăruri, fie în salate.
Concluzie:
Grâul este cea mai importantă cereală a lumii şi unul dintre cele câteva alimente de maximă importanţă pentru aproape fiecare om al Planetei. Originar din sud-vestul Asiei, este consumat în alimentaţie de aproximativ 12.000 de ani, iar în prezent se estimează că o treime din populaţia globului depinde direct de grâu pentru alimentaţia de zi cu zi. Dacă tot consumăm constant produse din grâu, este păcat să nu încercăm să folosim doar produsele obţinute din grâu integral. Vom mai câştiga o bătălie în lupta cu suferinţele fizice, garantat.
Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here