Grădiniţa „Vis de Copil” susţine parteneriatul şcoală-familie

299

Cadrele didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de Copil” din Târgu-Jiu se străduiesc ca preşcolarii instruiţi la această unitate de învăţământ să asimileze cât mai multe informaţii utile, dar şi diverse. La „Vis de Copil” se pune accent şi pe parteneriatul şcoală-familie, astfel că instituţia menţionată le oferă părinţilor şansa de a se implica activ în activităţile desfăşurate în cadrul grădiniţei.
Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de Copil” din Târgu-Jiu funcţionează, începând din acest an, într-o clădire nouă şi modernă.

Celor trei grupe de preşcolari care învaţă aici li s-au oferit condiţii la standarde internaţionale. Şi pentru că este o grădiniţă cu adevărat europeană, cadrele didactice, în frunte cu directorul Constanţa Teodorescu, pun accent şi pe dezvoltarea parteneriatului şcoală-familie. Practic, părinţii au posibilitatea de a petrece o zi în mijlocul micuţilor, pentru a interacţiona cu ei, încercându-se încurajarea acestui parteneriat nu pentru a verifica ce fac educatoarele, ci pentru a veni în sprijinul lor, pentru a cunoaşte mai bine potenţialul copiilor în alt mediu, respectiv cel şcolar, nu acasă, unde universul se învârte în jurul lor.

O zi între copii
La sfârşitul săptămânii trecute, în ultima zi dinaintea vacanţei, la grupa mare de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Vis de Copil” activităţile didactice s-au desfăşurat în mod normal, deşi, în mijlocul copiilor era şi un părinte. Deşi au sesizat rapid „intrusul”, micuţii au reacţionat poate peste aşteptări. Ziua a debutat, ca de obicei, cu servirea micului dejun. Chiar dacă au o medie de vârstă de 5-6 ani, preşcolarii au dovedit că au deja deprinderile necesare pentru a se comporta aşa cum trebuie în timpul mesei.
Imediat după micul dejun, educatoarea Gabriela Lepăduş le-a împărţit micuţilor fişele de lucru pregătite pentru ziua respectivă. Tema era una de sezon, iar micuţii au făcut faţă brio, ridicându-se la nivelul aşteptărilor cadrului didactic. Odată finalizate lucrările, ele au fost expuse, după care au fost analizate de copii şi s-a ales cea mai reuşită fişă.
Pentru că au lucrat eficient şi rapid, dar şi pentru că printre ei se afla şi un părinte, preşcolarii au reeditat momentul pus în scenă cu o zi înainte: marcarea Halloween-ului. Entuziasmaţi, băieţeii şi fetiţele de la grupa mare s-au costumat rapid, au dansat, au cântat şi au arătat cum ştiu ei să petreacă de Halloween. Activităţile au continuat cu un dans educativ.
Micuţii au ţinut să demonstreze că ştiu şi poezii şi cântecele. Înainte de prânz au avut timp să urmărească şi un film animat, o ecranizare a celebrei poveşti „Cenuşăreasa”, care i-a captivat complet şi i-a ajut, totodată, să se relaxeze după activităţile intense desfăşurate în prima parte a zilei. După ce au servit prânzul, micuţii au intrat în dormitor, şi-au pus pijamalele şi au dormit.
Pe parcursul acestei săptămâni preşcolarii sunt în vacanţă.
De săptămâna viitoare, însă, ei vor reveni la grădiniţă, iar părinţii care au timp, sunt aşteptaţi să petreacă măcar câteva ore în compania lor, să se implice activ în viaţa de preşcolar a copiilor.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here