Gorjul, campion la colectarea de deșeuri electrice

509

Patrulele de Reciclare din județele Gorj, Sibiu și Iași au câștigat cele trei premii naționale ale ediției 2015-2016 pentru că au reușit să-și mobilizeze comunitățile să colecteze selectiv cele mai mari cantități de deșeuri electrice din țară.

Județele Iași și Gorj urcă pe podiumul național pentru prima oară. Județul Sibiu își aduce în palmares al treilea premiu național. Atât anul trecut, cât și la această ediție, sibienii au ocupat locul I pe țară. La ediția 2015-2016, în cadrul programului au fost colectate peste 715.000 kg de deșeuri electrice, iar peste 160 de echipe din toată țara sunt premiante. “Premiile naționale ne transmit două mesaje foarte importante – pe de o parte, Sibiul, care câștigă de trei ani încoace, ne dovedește că este posibil să fim la înălțime permanent, să facem lucrurile așa cum se cuvine tot timpul. Cât despre faptul că în fiecare an, alte noi județe primesc un premiu național, aceasta înseamnă că, oricând, o echipă se poate ridica mai presus de așteptări, că orice județ este un potențial câștigător! Suporterii Patrulei din Iași, cât și Gorj ne-au surprins în mod foarte plăcut anul acesta – ieșenii au colectat de 8 ori, iar gorjenii de 4 ori mai multe deșeuri electrice față de ediția precedentă! Tot la această ediție am avut și cel mai mare număr de județe care au depășit pragul de 50g DEEE colectate/locuitor în cadrul programului, în afara celor din top 3: Botoșani, Dolj, Harghita, Olt, Vâlcea. Ca să citez sloganul Patrulei, am dat «deșteptarea» și chiar începem să «ne salvăm» cu reciclarea” anunță Alexandra Arnăutu, managerul programului. Organizatorii au mai anunțat și că Patrulele din cele trei județe se pregătesc de sărbătoare. Sibienii, ieșenii și gorjenii sunt invitați să împărtășească victoria alături de copiii județului lor, cu satisfacția de a le fi dovedit celor tineri că merită să lupte pentru o cauză bună. Zilele Patrulelor de Reciclare vor avea loc în 23 septembrie (Târgu-Jiu), 1 octombrie (Iași) și 8 octombrie (Sibiu).

Încep înscrierile la o nouă ediție
Înscrierile la noua ediție a programului “Patrula de Reciclare” încep vineri, 16 septembrie. Cadrele didactice sunt invitate să își înscrie echipele online, pe www.patruladereciclare.ro. La ediția 2016-2017, organizatorii își propun să atingă un nou record de colectare a deșeurilor electrice în România, prin acțiunile Patrulelor de Reciclare. De la lansare, în 2011, Patrula de Reciclare a creat o mișcare națională de 90.000 de copiii și tineri și 3.000 de dascăli care au informat peste 3.500.000 de oameni și au mobilizat peste 1.000 de companii și instituții să trimită la reciclare aproape două milioane de kilograme de deșeuri electrice. În fiecare an, datorită activităților de informare și sensibilizare a Patrulelor de Reciclare, din ce în ce mai mulți oameni, școli, firme și instituții colectează deșeurile electrice conform standardelor europene de protecție a mediului. Grație lor, se reduce o sursă importantă de poluare și se extinde la nivel național obiceiul colectării corecte a acestui tip de deșeuri.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here