Gorjenii trebuie să-şi înregistreze contractele de închiriere la Fisc

468

Persoanele fizice de la nivelul judeţului nostru care au venituri din cedarea folosinţei bunurilor, dintr-un număr mai mare de cinci contracte de închiriere sau subînchiriere, la sfârşitul anului 2013, au obligaţia, începând cu acest an fiscal, să le declare. Ele sunt definite ca venituri provenite din activităţi independente. Cele cinci contracte de închiriere sau subînchiriere reprezintă contractele aflate în derulare la data de 31 decembrie 2013. Gorjenii au obligaţia de a înregistra contractele de închiriere/ sub­închiriere la administraţia fiscală unde contribuabilul are adresa ori unde locuieşte efectiv.
La Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj, gorjenii trebuie să depună la înregistrarea contractelor, Formularul 220 – Declaraţie privind venitul estimat/norma de venit. În urma depunerii declaraţiei estimative, organul fiscal stabileşte plăţile anticipate şi emite Formularul 260 – Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale, pentru anul 2014.
Termenul maxim pentru plăţile anticipate de impozit este ziua de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru. Astfel, gorjenii pot face acest lucru joi, 25 septembrie, şi la finele anului, mai exact pe 25 decembrie. Pentru regularizarea impozitului, persoanele fizice au obligaţia să depună “Declaraţie privind veniturile realizate din România”, cod 200, până pe data de 25 mai 2015.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here