Gorjenii solicită despăgubiri pentru culturile distruse de mistreţi

575

Deoarece porcii mistreţi au distrus o parte din culturile de porumb şi viţă-de-vie din mai multe localităţi ale judeţului nostru, agricultorii afectaţi au solicitat sprijin autorităţilor în speranţa că vor fi despăgubiţi. Şeful Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Gorj încearcă acum să contabilizeze pagubele produse de mistreţi în plantaţiile cu porumb şi viţă-de-vie, mai ales acolo unde producţia a fost diminuată semnificativ. “Distrugerile s-au produs la grâu şi la porumb. Am avut 36 de hectare de culturi distruse. Au fost suprafeţe afectate de la 35 şi până la sută la sută. Nu pot să garantez că vor beneficia de despăgubiri. Acestea sunt acordate în anumite condiţii: trebuia să aibă împrejmuiri, să fi făcut focurile să alunge mistreţii. Am primit 12 cereri în total de pe raza judeţului. (…) La vie am avut 23 de solicitări. Cele mai importante zone sunt la Tismana, Stăneşti şi Runcu. Paguba este de 1,47 hectare de viţă-de-vie afectată. Suprafaţa nu este mare, dar pagubele sunt totale, de până la 95%. Vedem ce despăgubiri se vor acorda şi în această situaţie. Noi ne facem datoria şi trimitem toate cererile şi dosarele la minister pentru a fi analizate. Ulterior le vom comunica solicitanţilor dacă vor beneficia sau nu de vreo despăgubire pentru culturile afectate de animalele sălbatice“, a declarat Dan Tănăsescu, şeful DAJ Gorj.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.