Gorjenii pot alege să meargă la mare pe bani puţin

408

Programul “Litoralul pentru Toți”, ediția de primăvară 2014, a început. Acesta se va încheia la mijlocul lunii iunie, în program fiind înscrise 38 de hoteluri din stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziție 5.408 locuri pe serie.

Turiştii care vor alege să meargă la mare în această perioadă vor beneficia de tarife mici la cazare, precum şi mai puţină aglomeraţie.
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, locurile vor fi vândute în peste 70 de agenții din toată țara, ceea ce înseamnă că la sfârșitul ediției de primăvară 2014 a programului, cel puțin 32.000 de turiști vor putea beneficia de vacanţe pe litoral la tarife reduse, estimează patronatele care au demarat programul.
Pentru zona Mamaia-Constanța, tarifele maximale pentru această ediție, pentru șase nopți de persoană, încep de la 205 lei la un hotel de o stea, fără mic dejun, 235 lei la două stele, 265 lei la trei stele, 315 lei la un hotel de două stele cu mic dejun, 425 lei la trei stele cu mic dejun, 485 lei la patru stele cu mic dejun și 605 lei la cinci stele cu mic dejun. De asemenea, la trei stele, all inclusive, tarifele sunt de 765 de lei pentru cinci nopți de persoană, 875 de lei la patru stele, iar pentru hotelurile de cinci stele, trebuie să plătiți 985 lei pentru cinci nopți all inclusive.
Pentru stațiunile din sudul litoralului, respectiv Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche, tarifele maximale pentru această ediție ajung până la 159 de lei la o stea, fără mic dejun, pentru șase nopți, 179 lei la două stele fără mic dejun, 199 lei la hotel de trei stele fără mic dejun, 269 lei la două stele cu mic dejun, 329 lei la trei stele cu mic dejun, 379 la patru stele cu mic dejun, 469 la cinci stele cu mic dejun.
Programul este derulat de Asociația Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT).
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here