Gorjeni, trataţi în străinătate pe banii statului

145

cassSupăraţi de felul în care îşi fac treaba medicii din judeţul nostru, iar unii chiar convinşi că în străinătate vor beneficia de servicii medicale de specialitate,

câţiva zeci de pacienţi gorjeni s-au tratat, în ultimii ani, doar peste hotarele ţării. O parte dintre ei s-au prezentat la o clinică din Europa doar pentru un control, în timp ce alţii au preferat să sufere vreo intervenţie chirurgicală sau chiar să dea naştere unui copil într-un spital cu apratură de ultimă generaţie. Pentru toate aceste servicii medicale, cea care a decontat a fost Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Gorj, instituţie obligată astfel să plătească bani, greu pentru ceea ce nu au putut să facă ori nu au convins, medicii din judeţ.

A ajuns şi la urechile gorjenilor, ce au grave probleme de sănătate, faptul că există formulare cu ajutorul cărora ei se pot trata în străinătate fără a plăti nici măcar un leu, totul stând la baza acordurilor medicale dintre România şi statele Uniunii Europene. Ministerul Sănătăţii a înfiinţat de câţiva ani un fond special destinat românilor care au nevoie de tratamente peste graniţele ţării. De aceşti bani, oferiţi, în anumite cazuri, în co-finanţare cu Ministerul Muncii, pot beneficia doar cetăţenii care suferă de afecţiuni ce nu pot fi tratate în România.
Rambursare, la cerere
Din 2007 şi până în prezent, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a primit două cereri de rambursare a contravalorii serviciilor medicale de care au beneficiat asiguraţii într-un stat membru al Uniunii Europene. Aceştia au beneficiat de servicii medicale în statul respectiv fără aprobarea prealabilă a CJAS, iar, în general, rambursarea se face numai dacă serviciile medicale acordate fac parte din pachetul de servicii de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate şi la nivelul tarifelor din România.
De altfel, în ultimii trei ani, CJAS Gorj a înregistrat un număr de cinci cereri pentru rambursarea contravalorii serviciilor medicale de care bolnavii au beneficiat într-un stat membru al UE deşi deţineau card de asigurări de sănătate valabil eliberat de CJAS Gorj pentru care Casa a întocmit formularul E 126. Acesta permite recuperarea banilor cheltuiţi cu tratamente medicale în alt stat membru de către un cetăţean de la autorităţile statului în care el plăteşte asigurări, respectiv România.
Formularele E, cerute de gorjeni
CJAS 2Totodată, alţi 42 de gorjeni s-au folosit de formularul E 125. El este întocmit de instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă care a acordat prestaţiile aferente asigurării de boală ori maternitate sau care a efectuat un control ori o expertiză medicală în numele unei instituţii competente a unui alt stat, prestaţiile în cauză făcând obiectul unei rambursări pe bază de factură.
Astfel, reprezentanţii CJAS Gorj s-au văzut nevoiţi să deconteze zeci de facturi medicale pentru cetăţenii judeţului ai căror medici ori nu îi puteau ajuta, ori la momentul problemei medicale se aflau pe teritoriul unui alt stat. Danina Cărăgui, purtătorul de cuvânt al instituţiei a mai spus că, anul trecut, un singur gorjean a cerut eliberarea unui formular E 112. “Acesta este utilizat în două cazuri: pentru menţinerea dreptului la prestaţiile de boală şi maternitate aflate în curs, în cazul persoanei care, după ce a dobândit dreptul la aceste prestaţii, este autorizată de către instituţia competentă să revină pe teritoriul statului de reşedinţă sau să îşi transfere reşedinţa pe teritoriul altui stat membru, sau pentru deplasarea într-un alt stat membru pentru a beneficia de tratament medical adecvat”, a declarat Cărăgui.
Bine de ştiut
Gorjenii trebuie să ştie, înainte de a începe să îşi caute drepturile medicale de cetăţean european, că Ministerul Sănătăţii nu acordă finanţare decât pentru afecţiunile care nu pot fi tratate în România în acest moment.
Dacă se respectă asta, orice bolnav trebuie să depună la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj un dosar care va conţine recomandarea medicului pentru tratamentul în afara graniţelor ţării, copii ale tuturor documentelor medicale, precum şi o cerere-tip. Dosarul întocmit este trimis apoi la o comisie teritorială de specialişti, însoţit de un proces-verbal tipizat. Ei vor studia dosarul şi vor recomanda un număr de trei clinici din străinătate în care afecţiunea de care bolnavul suferă ar putea fi tratată. Dosarul se reîntoarce la DSP, unde angajaţii iniţiază corespondenţa cu unităţile spitaliceşti recomandate de comisia teritorială.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here