În vacanţa mare dintre clasele a VII-a şi a VIII-a, mai precis pe data de 15 iulie 1944, am fost chemat la Comisariatul Militar şi trimis la Şcoala de ofiţeri pentru cei activi sau de subofiţeri pentru cei în rezervă, la regimentul din Ineu. Eu am optat pentru subofiţeri la şcoala din Radna, unde am ajuns după două zile, fiind repartizat la compania 11 din plutonul 1.
Compania era formată din 3 grupe a 10 tineri, plutonul din 4 companii iar regimentul din 4-5 companii. De la noi din liceu am plecat împreună cu vărul meu Constantin Banţa, Radu Nicolae şi Dumitru Văduva, dar nu am căzut în aceleaşi companii. Vărul meu mai mare,Vasile Banţa, era deja pe front, ofiţer activ, unde a fost grav rănit, întorcându-se invalid de război şi inapt pentru orice activitate tot restul vieţii. Majoritatea colegilor erau absolvenţi de şcoli medii tehnice. Am început instrucţia cu program de regiment. Eram 40 de tineri într-un dormitor cu paturi suprapuse. La 6,30 se suna deşteptarea iar la 20,30-21 stingerea. Ziua se începea cu echiparea şi micul dejun, apoi plecarea la instrucţie pe dealurile de la Lipova, la distanţă de 2 km. Ne deplasam în marş şi cu muzică, făcută de noi („Cu cântec, înainte marş!”). Instrucţia se făcea pe câmp, cu exerciţii foarte dure, de „culcat sculat” instructor fiind un sergent care îşi luase foarte în serios misiunea şi ne şmotruia fără milă încât ajungeam înapoi la şcoală frânţi de oboseală. La 12 luam masa de prânz, urmată de o pauză de la orele 14 la 15 când eram liberi. După masă urma program în şcoală, constând în principal din întreţinerea armamentului. Puşca era curăţată mai întâi pe ţeavă cu ajutorul unei vergele metalice; urma apoi lustruirea efectuată cu o bucată de lemn de brad, moale, ca să nu o zgârie, cu care frecam până ce arma sclipea. Tot acum se făcea şi întreţinerea echipamentului, îmbrăcămintea şi încălţămintea. La 19,30 se servea masa 
de seară, apoi intram în dormitoare. Duminica mergeam la o biserică aflată într-o pădure. Ofiţerii locuiau cu familiile lor la Radna. Împreună cu alţi câţiva colegi am trimis la Ministerul Învăţământului câteva memorii prin care ceream să fim lăsaţi să ne întorceam la şcoală, dar nu am primit niciun răspuns, aşa că am continuat instrucţia. Acolo ne-a prins 23 august, cu ruperea frontului. Comandamentul trupelor germane se afla în şcoala noastră. Faptele s-au petrecut în felul următor. În seara de 22 august am mers ca de obicei la culcare, dar la orele 24 am fost deşteptaţi cu ordin să ne echipăm urgent şi să mergem în curte unde ne-am încolonat în careu. Am primit apoi comanda să ne aşezăm în ordine de bătaie. Grupa în care mă aflam eu a fost repartizată pe terasa de pe acoperişul şcolii care avea 4 etaje, cu ordin de a ne orienta spre valea Mureşului, direcţia de unde veneau ruşii. Dimineaţa s-a constatat că germanii plecaseră de la noi, dar s-au oprit în Ungaria, unindu-se cu hortişti de unde veneau spre noi dinspre Arad sub protecţia 
avioanelor. Cei din anul II au fost trimişi în prima linie, pentru a-i opri pe germanii care, împreună cu ungurii, veneau înspre noi, înaintând spre Deva pe defileul Mureşului şi ajungând la Păuliş. Nouă, celor din anul I, domnul colonel Alexandru Petrescu ne-a ordonat să revenim în cazarmă, unde am fost repartizaţi la diferite obiective. Grupa mea a fost desemnată să păzească depozitele de muniţii din beciuri, unde se aflau şi butoaiele cu băuturi rămase de la locuitorii care plecaseră din case. După o săptămână au început să vină ruşii. Grupa mea ne continuam paza la depozite, dar cei din anul II – care erau instruiţi – au fost trimişi să lupte contra nemţilor în linia I. Comandantul de pluton mergea pe trotuar, iar tinerii ostaşi mergeau pe drum în marş, intonând tot timpul cântece soldăţeşti şi la ducere şi la întoarcere. Într-una din zile, în timp ce tinerii ostaşi îşi executau marşul, din Ungaria au venit în picaj mai multe avioane nemţeşti Stukas, care cu mitraliera au ras tot plutonul. Puţini dintre băieţi au scăpat, dar schilodiţi pe viaţă. Acest eveniment a rămas în analele războiului, drept groaznicul episod de la Păuliş, în cursul căruia atâtea vieţi pline de promisiuni, fiind la începutul lor, au fost distruse. Trupurile lor au fost înhumate în cimitirul din Radna. Noi cei din anul I ne-am continuat instrucţia, dar de-acum am asistat la trecerea ruşilor spre lina de front. Ei veneau în valuri şi întrebau „Kuda Berlin?”. Fiind mari amatori de băuturi, intrau prin pivniţele caselor părăsite şi în mare grabă nu mai dădeau cep la butoaiele cu băutură, ci trăgeau cu pistolul şi prin orificiul rezultat îşi umpleau gamelele. Beau pe nerăsuflate apoi plecau, iar vinul scurs din vase umplea beciul. Ruşii erau controlaţi de femei – comisari care aveau ordin ca pe cei beţi să-i împuşte. Le lua apoi de la gât medalionul cu numărul matricol şi lăsau trupurile fără viaţă să le înmormântăm noi. Am participat la înhumarea a patru astfel de trupuri chiar în curtea depozitului pe care îl păzeam, sub un nuc. De abia în noiembrie 1944 am fost lăsaţi la vatră şi ne-am întors la liceu, eu şi cei trei colegi cu care am plecat. Acestea au fost întâmplările la care am participat personal. Mai târziu, am aflat şi ceea ce s-a comunicat oficial din cartea “Patriotism şi cultură”, Studii şi evocări, publicată la Timişoara în 1992, coordonator Ioan Mureşan, colegiul de redacţie: Ioan Mureşan, Victor Caţavei, Cornel Hodoşan. În ziua de 14 septembrie 1944, infanteria şi blindatele ungureşti au ajuns în faţa „Detaşamentului de la Păuliş”, compus din Şcoala de subofiţeri de infanterie de rezervă de la Radna, Batalionul I din Regimentul 96 Infanterie şi Divizionul 61 Artilerie grea, comandat de colonelul Alexandru Petrescu şi instalat acolo de la 11 septembrie. Luptele au durat 7 zile, cu pierderi mari în rândul duşmanilor care nu au reuşit să intre nici în defileul Mureşului. Dar şi din rândurile detaşamentului au fost pierderi: 10 ofiţeri, 10 subofiţeri, 148 elevi. Astfel Şcoala de subofiţeri de rezervă infanterie Radna, comandată de colonelul Alexandru Petrescu, a fost citată în Ordinul de Zi 15/14 noiembrie 1944, fiind acoperită de glorie în luptele din 14-20 septembrie, în regiunea Păuliş-Ghioroc-Cuvin.
Redăm mai departe un document evocator foarte important, un mesaj-manifest peste timp, apel la cinstirea eroilor care s-au jertfit intru apărarea Patriei:
MANIFEST
Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război
Secţiunea Detaşamentului Păuliş
“Stimaţi camarazi,
Cu respect vin să vă mulţumesc pentru tot ce faceţi, în memoria faptelor de arme ale corpului ofiţeresc şi de comandă precum şi pentru elevii ostaşi ai Şcolii militare Radna. În acel septembrie de foc din 1944, când potrivit ordinului ministrului de război, au format împreună cu Divizionul de artilerie şi Regimentul de infanterie, încadrat în Detaşamentul Păuliş, în care rolul principal a fost al Şcolii Militare Radna, condusă de Generalul post mortem Alexandru Petrescu, linia de supremă jertfă pentru apărarea graniţei de vest a României împotriva invadatorilor hortişti care ne ocupaseră Aradul cu scopul de a lovi prin spate frontul naţional al armatei române. Pentru eliberarea Ardealului vremelnic ocupat de hortişti au fost clipe grele, pline de jertfe şi tragedii. Mă aflam în colectivul de conducere la comanda unui pluton în compania condusă de legendarul căpitan Fătu Ion, urmaş al răzeşilor lui Ştefan cel Mare din Buciumii Bacăului. Împreună cu elevii ostaşi în frageda tinereţe la 19-21 ani am sărit la arme şi am pornit la moarte în lupta cu duşmanul cotropitor. Divizia noastră sfântă a fost ca la Mărăşeşti: „nici pe aici nu se trece” şi nu s-a trecut. Acolo, la graniţa de vest a României, în câmpia Păulişului, Miniş, Cuvin, Cladova, Ghiora, a curs sânge al armatei române pentru patrie. Acolo la Păuliş au căzut la datorie căpitanul Fătu Ion şi ofiţerii Popescu Darie şi Cismaru Gheorghe. Acolo a fost oprit şirul vieţii pentru mulţi elevi ostaşi, acolo a fost suprema jertfă. Sângele lor udă şi astăzi câmpia şi tranşeele liniei de foc peste care duşmanii nu au trecut. Glorie eternă eroicului Detaşament Păuliş 1944 şi viaţă lungă celor care mai supravieţuiesc, veterani de la legendarele lupte din septembrie 1944 din câmpia Aradului. Supravieţuiesc ca nişte monumente vii ale istoriei noastre. Se cuvine, generaţii prezente şi viitoare, să ne aplecăm cu recunoştinţă eternă şi pioşenie la mormintele celor căzuţi şi care se odihnesc în somnul de veci în cimitirul militar de la Cladova şi curtea Şcolii Militare Radna. Să aducem recunoştinţă şi veşnică comemorare celor 22 elevi căzuţi prizonieri şi care au fost împuşcaţi de armata hoardelor hortiste. Legendara fată, agentul Chiriţă din câmpia Argeşului rămâne în analele istoriei armatei române, femeia ostaş, care cu arma în mână a plecat din satul ei natal la arme pentru patrie luptând pentru ca mamele să-şi crească în libertate pruncii de români. De strajă la hotare, ea a căzut în lupta de urmărire până în bârlogul hortiştilor. S-a sfârşit şi a trecut la cele veşnice, în luptele de la asediul Budapestei, sanitara detaşamentului Păuliş, fiica unui ţăran din câmpia Argeşului, rămâne în istoria militară ca şi Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu. În numele tuturor veteranilor de război, supravieţuitorii legendari ai Şcolii Militare Radna şi în numele personal transmit salutul şi respectul meu militar celor care ne acordă onoare, grijă şi respect militar faptele de arme şi jertfe de sânge pe câmpul de bătălie. Epopeea de la Păuliş 1944, Arad, Cladova, Miniş, Cuvin, Gioroc, Baraţca a fost un alt Mărăşeşti al neamului românesc. Ea se înscrie în istoria armatei române cu valorile ostaşilor şi ofiţerilor forţelor noaste militare, ca jertfă supremă pentru fruntariile patriei, onoare, demnitate, dârzenie şi credinţă pentru glia strămoşească, pe acest pământ drag, scump tuturor şi apărat de peste 2000 de hoardele duşmane care ne-au invidiat. La cei 92 de ani ai mei, nu voi putea fi prezent acolo unde au fost jertfe la Păuliş pentru comemorarea în faţa Mausoleului de la Păuliş, la flacăra vie din cimitirele militare Radna şi Cladova, unde stau de santinelă pentru totdeauna copiii elevi ostaşi alături de bravii lor comandanţi, căpitanul Fătu Ion, sublocotenenţii Popescu Darius şi Cismaru Gheorghe, căzuţi pentru patrie. Recunoştinţa mea militară se îndreaptă în permanenţă către voi, dragi ostaşi şi ofiţeri ai formaţiunilor militare, către cei din conducerea unităţii militare din fosta Şcoală Militară Radna, către stimatul şi îndrăgitul ostaş al nostru colonelul Novac, care depune împreună cu colectivul său de militari atâtea eforturi cât şi pentru grija şi dragostea cu care ne înconjoară pe noi supravieţuitorii eroicului Detaşament Păuliş 1944, câţi mai suntem şi venim la Radna Păuliş. Mulţumesc cu onor militar, cinste, respect şi consideraţie Ministerului Apărării Naţionale, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, generalului de armată Marin Dragnea precum şi presei militare care întotdeauna sunt glasul nostru al veteranilor supravieţuitori din Detaşamentul Păuliş 1944.Mulţumesc tuturor organelor de stat centrale şi locale care, efectiv, sunt motorul sprijinului nostru în organizarea comemorării Epopeii de la Păuliş şi graniţa de vest a ţării, a celor mai sângeroase şi dureroase clipe militare din septembrie 1944. Gândurile, speranţa, credinţa noastră, rugămintea la Dumnezeu, întotdeauna cu respect cu evlavie creştinească, încărcată de emoţii şi preţuire se îndreaptă către înaltul Arhiepiscop al Aradului, preasfântul părinte şi grandiosul sobor de preoţi civili şi militari care, cu adâncă dăruire, pomenesc şi se roagă împreună cu noi lui Dumnezeu la marile comemorări şi slujbe istorice de la Păuliş, Cladova, în toate bisericile sfintei noastre religii din satele Banatului, care ţin aprinsă flacăra celor căzuţi în luptele din septembrie 1944. Să le fie ţărâna uşoară militarilor, ofiţerilor care s-au jertfit pentru ca noi să fim astăzi liberi. Vouă, dragi veterani de război din Detaşamentul Păuliş, vă urez viaţă lungă şi să fiţi totdeauna prezenţi lângă mormintele celor care s-au jertfit în câmpia Banatului, în apărarea fiinţei naţionale”.
Cu deosebită stimă şi Onor militar, Preşedinte de Onoare, General brigadă (R), Nicolae THOMA
Glorie eternă eroilor neamului şi fie ca pilda lor de sacrificiu suprem să constituie un adevărat exemplu pentru generaţiile actuale şi viitoare
Col.(r) Dr. Nicolae Dobrovie
