Glaucomul

611

glaucomulGlaucomul reprezintă o afecţiune ce se corelează cu distrugerea nervului optic, fapt ce va conduce la o pierdere progresivă şi ireversibilă a funcţiei vizuale; distrugerea nervului optic se asociază cel mai frecvent cu fenomenul de creştere a presiunii intraoculare.

Se pare că glaucomul nu este doar o boală a ochilor, ea provenind şi de la o dereglare a rinichilor şi deseori merge mână în mână cu durerile reumatice şi articulare. În practica medicală pot fi identificate mai multe tipuri de glaucom, toate fiind considerate ca fiind neuropatii de nerv optic (nervul optic mai este denumit şi “nervul cranian II” şi are rolul de a transmite informaţiile receptate de retină, către cortexul vizual). Creşterea presiunii intraoculare, peste valorile normal admise, reprezintă un factor major de risc pentru apariţia glaucomului. În mare, glaucomul poate fi împărţit în două categorii clinice distincte: glaucomul cu unghi închis şi glaucomul cu unghi deschis. Glaucomul cu unghi închis debutează cel mai adesea brusc, fiind însoţit de durere acută; durerea oculară este cea care determină pacientul să se prezinte la scurt timp după debutul ei, la medic. Glaucomul cu unghi deschis reprezintă o formă de boală lent-progresivă; simptomatologia oculară fiind deseori subtilă, funcţia vizuală este de cele mai multe ori deja grav afectată atunci când pacientul se prezintă pentru un consult de specialitate. Gravitatea acestei afecţiuni constă în faptul că simptomele au de multe ori manifestări subclinice (pacientul nu este deranjat de durerea difuză sau de vederea puţin înceţoşată); dacă nu este descoperită şi tratată în timp util, boala poate cauza pierderea definitivă a vederii. Glaucomul poate fi descoperit prin realizarea unor teste de rutină, inclusiv prin măsurarea presiunii intraoculare.

Simptome:

Dintre simptomele uzual întâlnite la pacienţii cu glaucom, putem enumera: pierderea vederii periferice sau tulburări în percepţia culorilor, durere în regiunea globilor oculari, greţuri şi vărsături.

Diagnostic:

Deoarece glaucomul conduce la deteriorarea ireversibilă a nervului optic, este important ca diagnosticul acestei boli să se facă precoce, evitându-se astfel cazurile de invaliditate.

Pacienţii care suferă de glaucom cu unghi deschis devin simptomatici abia în fazele avansate de boală. Presiunea intraoculară poate fi măsurată cu ajutorul tonometrelor.

Alte investigaţii utile în elucidarea diagnosticului: examenul gonioscopic, determinarea simţului cromatic şi a sensibilităţii la contrast. În forma sa cronică, glaucomul cu unghi închis poate avea o evoluţie similară cu cea a glaucomului cu unghi deschis – pacientul este asimptomatic, presiunea intraoculară este doar uşor crescută, leziuni ale papilei optice. La copilul mic, fotofobia şi epifora sunt elemente deosebit de importante pentru diagnosticarea glaucomului congenital. Pentru diagnosticul diferenţial al glaucomului cu unghi deschis, vom avea în vedere următoarele patologii: alte cauze de tensiune intraoculară, glaucomul cu unghi închis, precum şi neuropatiile de etimologie ischemică.

Tratament:

În practica clinică, există trei tipuri de mijloace terapeutice: terapia medicamentoasă, terapia cu laser sau intervenţiile chirurgicale.

– Terapia medicamentoasă de primă intenţie se face cu prostaglandine sau betablocante; medicamentele care scad presiunea intraoculară pot fi folosite doar în cazurile diagnosticate cert cu glaucom.

– Terapia cu laser (trabeculoplastia), urmăreşte îmbunătăţirea drenajului umorii apoase, în acest caz acţionându-se asupra reţelei trabeculare.

– Tratamentul chirurgical se va institui abia în ultima instanţă, când toate celelalte tipuri de terapii şi-au dovedit ineficienţa; astfel, se încearcă reducerea secreţiei umorii apoase şi/sau îmbunătăţirea drenajului acesteia. În cazul copiilor cu glaucom congenital, terapia este doar de natură chirurgicală şi trebuie efectuată cât mai rapid de la stabilirea diagnosticului.

Daniela SCAFEŞ

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here