Gioconda – “martoră de serviciu” la judecătorie!

640
giocondaAflându-mă cu treburi “nevinovate” pe la Judecătoria din Tg. Cărbuneşti, n-am scăpat ocazia şi nu m-am putut detaşa de tentaţia ziaristică de a surprinde prestaţia unei martore “de serviciu”, a cărei prezenţă poate fi remarcată aproape zilnic în sălile de judecată ale acestei prestigioase instituţii.

Concetăţenii ei din Ţicleni îi spun “Gioconda”, iar alţii o răsfaţă cu apelativul îndulcit de “Giogoncea”, alias Mărioara dila…Goncea, martoră “de serviciu” care se poate angaja contra-cost ca să jure cu mânuţa pe Biblie că spune adevărul şi numai adevărul, chiar dacă se implică până la gât în procese “cuplată” cu ginericul ei, Burcea, ca şi cu fiica sa, Alisa, tineri avocăţei necunoscuţi pe care nu-i angajează nimeni, dar pe care Gioconda îi însoţeşte mereu şi îi foloseşte ca puncte de acoperire ale “prestaţiei” sale în diferite procese “cu cântec”! Din pură curiozitate profesională care permite accesul neîngrădit la informaţia de interes ziaristic în spaţiul public, am întrebat câteva persoane, dacă o cunosc bine pe respectiva doamnă, iar unii mi-au confirmat că e “pe mână” cu mai mulţi avocaţi şi chiar cu unii magistraţi, ceea ce m-a pus pe gânduri şi mi-a întărit convingerea că merită asociată cu numele celebrului Da Vinci, din epoca umanismului Renaşterii! Un oarecare domn, pe numele său, Negru, tot de la Ţicleni, a insistat foarte mult să-mi ofere informaţii despre “Gioconda”, încercând să mă convingă că “femeia asta mă întrece şi pe mine cu numărul proceselor la care…punctează cu prezenţa sa, da’ ia are multe relaţii, tată, şi io nu mă pun cu ia la treburile eştea”, prevenindu-mă, totodată, să am grijă ce scriu la ziar, ca să nu-i supăr pe cei care se învârtesc în jurul ei! Cu multă precauţie, dl.Negru mi-a promis că îmi va oferi şi alte amănunte despre…zâmbetul sibilinic al Giocondei din Ţicleni, că Mărioara Giogoncea e o mare specialistă în “fabricarea” documentelor cu care se prezintă la instanţă, ca şi ginerele ei, avocatul Burcea, care i-a păcălit de mama focului pe bieţii petrolişti, dar m-a prevenit să am grijă mare că Gioconda muşcă şi atunci când zâmbeşte! De bucurie că am descoperit un subiect de senzaţie în preajma sărbătorilor “Mărţişorului”, am purces pe drumul spre Tg.Jiu şi mi-am schiţat câteva idei despre lumea diversă şi atât de colorată din sălile “paşilor pierduţi”, unde pot depune mărturie şi martori tocmiţi cu 30 de arginţi, fără a omite faptul că este vorba de “tocmeală cu socoteală”, în care primează interesul celui care jură strâmb ca să spună “ce trebuie”, pentru ca depoziţia să “prindă” bine, “cui îi trebuie”, iar procesul să meargă “cum trebuie” la dosar! Dacă aveţi, cumva, treburi, pe la Judecătoria din Tg. Cărbuneşti, nu uitaţi să aveţi în buzunar un mărţişor pentru Gioconda, chiar dacă ea muşcă veninos ca…Anaconda, pentru că numai atunci când jură strâmb, parcă îi păleşte uşor zâmbetul, dar ea ştie să nu cadă în capcana poliţiştilor de serviciu sau a procurorilor “de caz” şi continuă nestigherită să-şi facă meseria de “martoră de serviciu” la judecătorie!

Felicia Tiţa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here