Gimnastica facială, menţine chipul tânăr

461

Trecând anii încet, încet, ridurile încep să-şi facă apariţia, iar dacă mai adăugăm şi stările de tristeţe prin care trecem, acestea vor deveni chiar pregnante. Pentru a menţine vitalitatea şi expresia tinerească a feţei, specialiştii recomandă gimnastica facială asociată cu masaje, creme şi măşti cosmetice.

Dacă vreţi să preveniţi apariţia ridurilor sau să le trataţi pe cele deja existente, iată câteva exerciţii care vor veni în sprijinul dumneavoastră: Pentru a preîntâmpina “lăsarea” obrajilor puteţi face următorul exerciţiu: aplecaţi capul înainte, apoi pe spate, la stânga şi la dreapta, exersând de câteva ori.

Pentru evitarea bărbiei duble, se va ţine capul pe spate în timp ce buza de jos se va trece peste cea de sus. Tot pentru prevenirea apariţiei bărbiei duble, un sfat ar fi deschiderea şi închiderea gurii, încet, de câteva ori.

Pentru a întări muşchii pomeţilor, iată următorul exerciţiu: inspiraţi aer, umflaţi obrajii şi păstraţi aerul în obraji câteva secunde, iar apoi daţi drumul imediat aerului, expirând adânc.

Pentru diminuarea ridurilor verticale de pe frunte puteţi încerca un exerciţiu care se referă la ridicarea sprâncenelor şi coborârea acestora brusc. Această mişcare de coborâre şi ridicare a acestora se face alternativ, repetând de 5 ori pe zi.

Pentru tenurile care se ridează foarte uşor, în special în zona şanţului nazolabial, lărgiţi nările şi gura, iar apoi ţuguiaţi buzele. Acumulaţi aer în obraji şi treceţi aerul din obrazul stâng în obrazul drept şi invers de 5, 6 ori, iar apoi eliminaţi uşor aerul. Chiar dacă efectele gimnasticii faciale nu se văd imediat, cu mai multă perseverenţă veţi constata că efortul dumneavoastră nu a fost în zadar.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here