Este folosit de foarte mult timp pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Confucius scria că folosea la fiecare masă ghimbir; medicul împăraţilor Claudius şi Nero folosea ghimbirul pentru ameliorarea bolilor de stomac. În Japonia se folosea tradiţional pentru dureri de coloană şi articulaţii; în Filipine era apreciat pentru înlăturarea durerilor de cap; chinezii îl utilizau contra durerilor de dinţi şi a mahmurelii, iar în Brazilia, Sudan şi Papua-Noua Guinee era indicat pentru vindecrea artritelor.
De ce a fost adorat ghimbirul cu mulţi ani în urmă în culturi din lumea întreagă, ca fiind planta cea mai bună dintre plantele vindecătoare? Care este acel ingredient cu gust picant care a determinat milioane de oameni să-l cultive şi să-l consume pentru diverse probleme medicale? Răspunsul este surprinzător: nimeni nu ştie. Sigur, veţi adăuga că trebuie să existe o substanţă specială în ghimbir care să iasă în evidenţă. Răspunsul ar fi că ştiinţa modernă a examinat această plantă timp de decenii şi a stabilit ca până acum sunt peste 470 de constituenţi, dintre care unii, la rândul lor au devenit subiectul a numeroase studii ştiinţifice.
Ghimbirul, aliment şi medicament
Foarte multe leacuri tradiţionale au la bază ghimbirul pentru înlăturarea febrei, durerii şi a stărilor de greaţă. În zilele noastre, sunt deja cunoscute nenumărate efecte terapeutice, iar ghimbirul şi-a găsit utilitatea şi în cosmetică. Acest succes se datorează în special conţinutului de gingerol, shogaol şi zingerol al rizomilor de ghimbir, care favorizează circulaţia sângelui, intensifică metabolismul, arde grăsimile, regenerează pielea şi este un bun antioxidant.
De asemenea, ghimbirul combate oboseala, este vasodilatator, stimulează circulaţia sanguină periferică, astfel ne mai existând mâini şi picioare reci, previne riscul formării de cheaguri de sânge, previne problemele de natură cardiovasculară, are proprietăţi antitumorale, are un efect calmant.
Se utilizează împotriva durerilor de stomac, pentru o digestie uşoară, în cazul senzaţiilor de vomă, al balonărilor şi al durerilor de ficat, dar şi pentru scăderea nivelului de colesterol şi pentru tratarea afecţiunilor de inimă. La artrita reumatoidă se obţine o reducere a durerilor. Contra răcelilor, ameliorării inflamaţiilor gâtului, a congestiei respiratorii, a sinuzitei şi a răguşelii, pentru scăderea febrei şi eliminarea mucozităţilor, se administrează ceaiul de ghimbir, dar şi praful de ghimbir la o cană de lapte călduţ, iar ca tratament contra astmului cele mai bune rezultate se obţin cu tinctură de ghimbir.
Ghimbirul, apreciat de gospodine
Ghimbirul a cucerit în primul rând bucătăria europeană, fiind considerat un condiment picant, asemănător cu piperul. De asemenea, el este considerat pe întreg globul drept cel mai bun condiment.
Ghimbirul se utilizează în special proaspăt, ras sau tăiat felii. Rizomii proaspeţi îi putem găsi şi în supermarketurile noastre şi se pot ţine câteva săptămâni la frigider. Ei au coaja cu divesrse nuanţe de cafeniu şi un miez galben-deschis cu o aromă răcoritoare, precum a citricelor, dar cu un gust înţepător şi iute. Este o plantă puternic aromatizantă şi datorită acestui fapt şi-a câştigat deja renumele de plantă afrodiziacă cu adevărate virtuţi tonifiante.
Se găseşte şi în varianta uscată, sub formă de pudră albă sau puţin maronie, dar şi sub formă de rădăcini întregi şi trebuie depozitat astfel încât să fie ferit de lumină, aer şi umezeală. Prin uscare va căpăta alt gust, va fi mult mai aromat şi mai puţin iute şi se foloseşte la pregătirea anumitor deserturi.
Ghimbirul îşi poate pierde aroma şi poate deveni mai iute în funcţie de cum este pregătit. Însă, dacă este prăjit nu mai e la fel de iute, îşi modifică gustul şi poate fi amestecat cu ceapă sau usturoi.
Astfel, ghimbirul poate fi adăugat în diferite feluri de mâncare, supe, sosuri, preparate din carne şi legume, precum şi la deserturi şi băuturi. Thailandezii îl folosesc dat pe răzătoare pentru a pregăti pasta de curry, indonezienii îl utilizează la frecarea cărnii înainte de a o găti cu o pastă de ghimbir şi ardei iute, indienii îl pregătesc prăjit în sosuri, iar chinezii îl preferă atât fiert, cât şi prăjit.
Cristina Răscol
