Ghid pentru monumentele din Gorj

570
ghid monumenteMonumentele din judeţul Gorj au de acum un ghid care se vrea a fi cel mai complet şi care, potrivit directorului Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN) Gorj, Pompiliul Ciolacu Junior, nu va lipsi de pe biroul niciunui primar din judeţ.

În vechea listă a monumentelor de pe teritoriul judeţului nostru se aflau nu mai puţin de 511 astfel de obiective. În prezent, însă, o parte dintre acestea nu mai există. Restul, însă, sunt semnalizate, dar majoritatea sunt într-o avansată stare de degradare. Scopul realizării ghidului monumentelor este acela de a monitoriza numărul şi starea monumentelor şi de a conştientiza, astfel, pe cei care le au în grijă. Mai înainte de toate, cei care răspund pentru obiectivele respective sunt primarii care conduc localităţile unde se găsesc aceste monumente. Deşi ele se află în lista oficială a Ministerului Culturii, edilii trebuie să realizeze proiecte şi să ceară fonduri pentru eventualele reabilitări, monumentele istorice fiind, însă, cenuşăresele localităţilor, ultimele pe lista cheltuielilor.
“SOS Monumentele Gorjului”
Ghidul monumentelor a fost editat în 300 de exemplare şi conţine o listă aproape completă a monumentelor istorice din Gorj. Acesta va fi lansat oficial, potrivit lui Pompiliu Ciolacu Junior, directorul CJCCPCN Gorj, undeva în preajma sărbătorilor de iarnă, o dată cu campania „SOS Monumentele Gorjului”.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here