Gheorghe Avram, arestat pentru 29 de zile

409

avram ghGheorghe Avram, suspectul din cazul Ţundrea, a primit mandat de arestare de 29 de zile pentru furtul unei maşini.

Judecătorii din Târgu-Cărbuneşti au considerat că lăsarea în libertate a acestuia ar constitui un pericol public, mai ales că acesta a fost pus sub acuzare şi într-un alt dosar de lovire şi violare de domiciliu asupra unei bătrâne. În acelaşi timp, procurorii şi poliţiştii care l-au pus sub acuzare pe nedrept pe Marcel Ţundrea în urmă cu 19 ani, vor fi audiaţi, în zilele următoare, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Aceştia trebuie să explice modul în care au derulat cercetările în cazul uciderii minorei din Pojogeni pentru care Ţundrea a făcut închisoare pe nedrept.

În câteva zile, la Parchetul Înaltei Curţi trebuie să se prezinte poliţiştii şi procurorii care l-au anchetat pe Marcel Ţundrea în urmă cu 19 ani, anchetă în urma căreia gorjeanul a fost condamnat pe nedrept la 25 de ani de închisoare pentru moartea minorei Mioara Gherasie. Procurorii doresc să afle dacă anchetatorii au fost de rea credinţă atunci când l-au cercetat pe Ţundrea şi de ce n-au luat în calcul nevinovăţia celui anchetat. Marcel Ţundrea n-a recunoscut niciodată faptele pentru care a fost acuzat, iar după 12 ani petrecuţi după gratii un test ADN a arătat clar că nu el este autorul violului şi omorului pentru care a fost condamnat.

Tot Parchetul General a mai constatat că profilul ADN găsit pe victimă aparţine unui alt localnic, respectiv Gheorghe Avram, reţinut în noaptea de marţi pentru furtul unui autoturism şi infracţiuni la legea circulaţiei.

Acuzat că a lovit o bătrână

Procurorii din Gorj l-au pus sub acuzare pe Avram şi pentru lovirea şi violarea de domiciliu a unei bătrâne din oraşul Ţicleni. Femeia a fost bătută la câteva minute după ce Avram a fugit de la locul accidentului, în noaptea în care acesta furase maşina. Maria Petec, în vârstă de 60 de ani, l-a recunoscut pe Avram la poliţie. L-a indicat clar ca fiind cel care a agresat-o.

Judecătorii din Târgu-Cărbuneşti au pronunţat miercuri sentinţa prin care Gheorghe Avram a primit mandat de arestare de 29 de zile pentru furt, distrugere, conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Magistraţii au considerat că lăsarea în libertate a lui Avram ar constitui un pericol public.

Baba Ioana, hemoragie internă

Unele indicii arată că Avram ar fi implicat şi în moartea unei alte bătrâne, tot din Ţicleni, însă anchetatorii susţin că în acest caz nu pot preciza dacă Avram a făcut sau nu fapta. Singura legătură cu acesta fiind aceea că Avram a stat în gazdă cu ceva timp în urmă. Medicii legişti au stabilit, în urma necropsiei, că bătrâna ar fi murit ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral. Nu s-a putut decide dacă acesta s-a produs ca urmare a căderii sau a agresiunii.

“Moartea bătrânei a survenit în urma unei hemoragii craniene, rezultată în urma unei căzături. Nu sunt suspiciuni de violenţe în acest caz. Femeia era cunoscută ca având probleme cardiace”, a menţionat medicul legist Florin Dijmărescu, după efectuarea necropsiei.

Gabriela Mladin

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here