Mai zilele trecute, o idee excelentă, a ziaristului şi omului de cultură Dorin Brozbă, a dat contur concret-spiritual, unei dorinţe mai vechi a sa, anume aceea de a omagia pe George Manoniu (căruia prietenii îi spuneau Gică).
Pentru aceasta, într-o sală a Direcţiei Judeţene de Cultură (unde erau expuse fotografii din viaţa şi activitatea celui omagiat, o parte din biblioteca personală şi alte obiecte necesare unui intelectual), în prezenţa unui public avizat (nu atât de numeros, pe cât ar fi meritat evenimentul), s-a evocat cel care a fost profesor, ziarist şi om de cultură al Gorjului.
S-a făcut acolo un excurs în viaţa pământeană a elevului unui excelent liceu, unde a avut mulţi profesori cu studii… interbelice care, oricând ar fi putut fi… universitari (de atunci, nu de acum), studiile continuându-şi-le într-o universitate (tot cu profesori de primă mână şi… puţini doctori), unde, pe lângă o temeinică instrucţie şi educaţie (generatoare, apoi, de… stări intelectuale), în mod deosebit, a fost sensibilizat de trăsăturile educaţiei morale ale omului, pe care şi le-a demonstrat în tot ce a făcut după aceea (în faţa elevilor, în prestaţia de ziarist şi cea de factor cultural judeţean, ca şi în relaţiile interumane fireşti).
Cele spuse cu acest prilej, ca şi amintirile personale pe care le am, de pe când lucram (în aceeaşi clădire), eu la Comitetul Judeţean de Cultură – răspunzând de probleme de artă -, el, ca director al Centrului Judeţean de Creaţie. Au concluzionat că G.M., peste tot şi tot timpul, a dovedit că ”nu-i plăcea şi nu cultiva comoditatea” ( Montaigne, eseist francez), că nu ridica osanale şi nu cânta imnuri nemeritate, că respingea rebarbativul şi… „docta ignorantia”, ca şi plezanteria, „sechestrul pe conştiinţa omului”, grandilocvenţa (care-şi credea gândirea… axiomatică) , ieftinătatea grosieră şi ireductibilul spirit gregar (plonjat, de obicei, într-o stare de… beatitudine hirsută). G.M. refuza salierii encomiastici, obedienţa şi mediocritatea obraznică, cea care-şi făcea loc cu coatele (chiar dacă aceasta îşi scotea în faţă diplome… doctorale, luate cu ajutor… conjudeţean).
Cunoscându-ne bine conţinuturile a „ce” şi „cum” lucram, pot depune mărturie că, în timp ce deseori opacitatea era greu de penetrat de sensibilitate, toate aceste… „calităţi ale timpului”, care instantaneu ofereau purtătorilor lor (de multe ori… jalnice ţi insignifiante fiinţe umane, mutilate de complexul de… superioritate), … potopiţi de un noian de competenţe şi disponibilităţi în a da… preţioase indicaţii (în care, din siajul… mai marilor) credeau ferm, pe care G.M. imperturbabil le taxa cu dese momente de tăcere (semnificativă şi îndelungată), acompaniată de un zâmbet (subţire), de o privire (printre gene) şi de o discretă încruntare între sprâncene, suficient de gălăgioase (de fapt dispreţuitoare), adresate preopinentului sau… stării de fapt, toate motivate de caracterul său, clădit pe însuşiri psihice pozitive, permanent preocupat de… recultivarea (ab imo pectore) seriozităţii, a peremptoriului, a conştiinciozităţii şi spiritului de iniţiativă lăudabilă, a competenţei şi cinstei, a atitudinii demne, a aprecierii omului „ad valorem”, a sincerităţii (nu mimate şi interesate), doar a faptelor morale, chiar şi a muncii fizice (la care, deseori, G.M. se angaja), „acta non verba” (fiindu-i specific în atitudinea sa generală), a iniţierii şi rezolvării unor probleme (acţiuni) numai după o gândire minuţioasă şi responsabilă care, în final, indubitabil, să ducă la rezultate generatoare de aprecieri pozitive „demne de admirat şi de urmat” (Cicero, orator, filosof şi scriitor roman), strădanie care procură motive de satisfacţie pentru om.
În elogierea respectivă s-a remarcat şi faptul că G.M., ajuns şef, după moda zilei, nu s-a considerat un Maham-başă, cu drept de a purta hlamidă şi de a fi purtat în hinteu; nu a stat tot timpul încruntat (pătruns, vezi Doamne, de… importanţa responsabilităţii funcţiei), ci a rămas acelaşi modest, harnic, cuminte şi… cooperant care, crezând ferm în lucrul „cuminte” şi făcut „cu minte”, era exigent (în primul rând faţă de el), nu făcea concesii principiilor sale, gândea numai cu capul de pe umerii săi (nerespingând ideile pe care le socotea bune), care era… parcimonios în a-şi manifesta… satisfacţiile (niciodată nu râdea tare şi nu se lăsa cuprins de entuziasm).
Niciodată (indiferent de motiv) G.M. nu ridica timbrul vocii, făcând „numai ce credea că e bine şi trebuie” (Oxenstierna, om politic suedez), totdeauna gândindu-se ca, împreună cu colegii din jur, trebuie să îndeplinească obligaţiile instituţiei pe care o conducea, să valorifice tradiţiile şi obiceiurile locale, să le conserve (prin mijloace specifice) şi să stimuleze noi creaţii în acest domeniu, pentru a oferi omului un habitat autentic, de respect faţă de înaintaşi, căruia să-i sensibilizeze simţurile, convins fiind că „nihil est in intellectu quod non prius fuerit in sensu” („nu este nimic în minte, care să nu fi trecut mai întâi prin simţuri”) (John Locke, filosof englez).
În urma lăudabilei iniţiative a inimosului D.B., firesc, se pune întrebarea: Pe când o permanentizare a unor asemenea activităţi? Gorjul e foarte bogat în asemenea subiecte (din toate domeniile) care, credem noi, merită cu prisosinţă să fie evocate şi reţinute în tipărituri, care confirmă formularea potrivit căreia „istoria e făclia trecutului, în mâna prezentului, pentru a lumina viitorul”, ca şi a celei care concluzionează că „privind înapoi, vezi mai bine înainte!”. Pentru tineretul de astăzi (risipit în foarte multe preocupări… moderne… şi… mondene) credem, de asemenea, că ar fi cel puţin un motiv de reflecţie.
Prof. Marin Colţan
