George Enescu, la Târgu-Jiu

382

La 4 mai 2015 s-au comemorat 60 de ani de la decesul, la Paris, al marelui compozitor, pianist, violonist şi dirijor George Enescu, un geniu al muzicii universale. Există mărturii ale unor contemporani ai marelui artist ce atestă prezenţa compozitorului şi violonistului George Enescu la Târgu-Jiu. Astfel, profesorul Stelian Sterescu relata, în două articole de presă publicate în anul 1969, faptul că, în anii ’20 ai secolului trecut, a asistat la un concert susţinut de George Enescu pe scena teatrului „Milescu“ din Târgu-Jiu.

Compozitorul, violonistul, pianistul şi dirijorul George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în comuna Liveni, denumită actualmente „George Enescu“, din judeţul Dorohoi, actualmente judeţul Botoşani.
A început să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, atât sub îndrumarea părinţilor, cât şi la indicaţiile lăutarului Niculae Chioru, primele încercări privind compoziţia datând de la vârsta de 5-6 ani.
În 1886 George Enescu a fost remarcat de către Eduard Caudella, compozitor şi profesor la Conservatorul din Iaşi, acesta sfătuindu-i pe părinţii lui George Enescu să-l susţină pentru a urma studii muzicale.
Începând din anul 1888 George Enescu a studiat la Conservatorul din Viena, pe care l-a absolvit în anul 1894. La recomandarea profesorului său de vioară de la Conservatorul din Viena, Josef Hellmesberger Jr., în anul 1895 George Enescu se înscrie la Conservatorul din Paris.
În perioada studiilor la Paris, George Enescu a compus: „Poema Română“, pentru orchestră şi cor bărbătesc (1897), „Sonata nr. 1“, pentru pian şi vioară (1897), „Suita nr. 1“, pentru pian (1897), „Sonata nr. 2“, pentru pian şi vioară (1899), lucrări ce aveau să-i aducă recunoaşterea valorii sale de compozitor.
După absolvirea conservatorului parizian, la 24 iulie 1899, George Enescu a înfiinţat şi condus la Paris două formaţii de muzică instrumentală: un trio cu pian (1902) şi un cvartet de coarde (1904), concertând în: Germania, Spania, Portugalia, Marea Britanie, SUA şi Imperiul Austro-Ungar.
De asemenea, în primii ani ai secolului XX, George Enescu a compus: cele două „Rapsodii Române“ (1901-1902), „Suita nr. 1“, pentru orchestră, compusă în 1903 şi interpretată în 1911 de Orchestra Filarmonicii din New York, sub bagheta renumitului compozitor şi dirijor Gustav Mahler, şi „Simfonia nr. 1“, în Mi bemol major (1905).
În anul 1913 George Enescu a instituit „Premiul naţional pentru compoziţie George Enescu“, finanţat din fonduri proprii, premiu ce avea să fie acordat anual până în anul 1946.
George Enescu era invitat deseori pentru a susţine concerte la pian şi recitaluri la vioară la palatul regal de la Sinaia de către regina Elisabeta a României. De altfel, colaborarea sa cu regina Elisabeta se va concretiza printr-o serie de lied-uri în limba germană.
În perioada 1914-1919 George Enescu a locuit în România, începând din vara anului 1916, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, susţinând numeroase concerte în spitale amenajate pentru îngrijirea răniţilor evacuaţi de pe front.
În anul 1918 compozitorul George Enescu a fondat Orchestra Simfonică din Iaşi, pe care a condus-o în perioada 1918-1920. Totodată, a dirijat Orchestra Societăţii Filarmonica Română (1898-1906), Orchestra Ministerului Instrucţiunii Publice (1906-1920), precum şi Orchestra Filarmonică din Bucureşti (1920-1948).
După încheierea Primului Război Mondial, George Enescu a concertat, în calitate de violonist şi dirijor, în: Elveţia, Franţa, Spania, Olanda, SUA, Portugalia, Canada.
George Enescu a fost membru fondator, în anul 1920, al Societăţii Compozitorilor Români, cu sediul la Bucureşti, al cărei preşedinte a fost în perioada 1920-1948.
După o muncă laborioasă de peste 10 ani, în anul 1931 a definitivat opera „Oedip“, pe care i-a dedicat-o Mariei Rosetti-Cantacuzino, cea care avea să-i devină soţie în anul 1937.
Ca recunoaştere a geniului său, compozitorul, violonistul şi pianistul George Enescu a obţinut numeroase distincţii, precum: titlurile de ofiţer şi cavaler al Legiunii de Onoare a Franţei (1913, 1936), membru de onoare al Academiei Române (1916), membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris (1929), membru al Academia Nazionale din Santa Cecilia din Roma (1931), membru al Institutului Francez din Paris (1936) şi al Academiei de Arte şi Ştiinţe din Praga (1937).

George Enescu, pe scena teatrului „Milescu“ din Târgu-Jiu
În anul 1919, la scurt timp de la încheierea Primului Război Mondial, George Enescu a părăsit România, stabilindu-se din nou la Paris. În anii următori avea să susţină turnee atât în Europa, cât şi în America de Nord (SUA, Canada). În cadul unui astfel de turneu avea să concerteze şi pe scena teatrului „Milescu“ din Târgu-Jiu la mijlocul deceniului trei al secolului trecut.
Referindu-se la acest moment, domnul Stelian Sterescu (1910-1978), profesor de limba şi literatura română la Liceul „Tudor Vladimirescu“ din Târgu-Jiu, preciza, într-un articol publicat în aprilie 1969, că „prin 1925-1926 a fost vestită sosirea lui George Enescu la Târgu-Jiu“, marele compozitor fiind însoţit de către „vestitul pianist Caravia“.
Concertul la vioară susţinut de către George Enescu a avut loc la teatrul „Milescu“ din Târgu-Jiu, profesorul Stelian Sterescu precizând că „cei care obţinuseră bilete la acest concert se socoteau câştigătorii unei graţii zeieşti, pentru că toată protipendada – măcar din snobism – ţinea să participe“.
La ora stabilită pentru începutul concertului, „sala era arhiplină, lumea îmbrăcată ca de sărbătoare. Se aduseseră şi flori multe. La deschiderea cortinei, un ropot de aplauze vesteşte entuziasmul ce pusese stăpânire pe sală. Apare George Enescu.
S-a înclinat cu o distincţie demnă. Avea un frac impecabil şi era impresionant, prestant, aşa cum apăruse şi apărea pe cele mai renumite scene din marile capitale ale lumii. În faţa luminii de pe scenă, magnificul Enescu răspândea fluidul onoarei poporului nostru şi al artei, ceva din suflul gloriei cu care îl întâmpinase o lume-ntreagă“.
George Enescu a încântat publicul prezent la spectacol, profesorul Stelian Sterescu consemnând că „arta enesciană se regăsise încă o dată în aceeaşi impresie unanimă: Enescu era simbolul geniului bogat al poporului nostru, întrupat în fiinţa omului inegalabil, artist de respiraţie universală“.
Dr. PĂTRAŞCU DUMITRU-VALENTIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here