Gazeta Gorjului – Scrisori esențiale

1205

Savurăm inofensivi istorii povestite în după-amiezele noastre vulnerabile, aceleași personaje ni se perindă prin fața ochilor cu o dezinvoltură reconfirmată la fiecare nouă lectură, cotrobăim prin hârțoagele înecate de praf și uitare încercând să stoarcem cu exasperare alte vești, neapărat noi, mărturiile fiindu-ne confirmate cu autoritate nobilă de mai vechile noastre cunoștințe. O liniște impasibilă seceră rafturile bibliotecilor boierești, funcționari de serviciu răspund leneș la fiecare întrebare ce le este adresată politicos și nu fără accente jurnalistice puse cu profesionalism, aparatul de filmat înregistrează, centimetru cu centimetru, frazele ce vor fi apoi desenate pe hârtie velină și toate vorbele lor înăbușite de emoția atâtor amintiri vor ajunge, la pachet, în cutia noastră de scrisori.
Când e vorba despre Brâncuși, fiecare avem ceva de povestit, ceva ce nu s-a mai apus, de parcă, vorba părintelui Nică Ilioniu de la Hobița, „lumea ar fi făcută numai și numai din lucruri noi”. Iar lucrurile despre care am tot auzit trebuie spuse cu speranța că facem mereu un elogiu adevărului, că respectul față de cei ce le-au împlinit va sfârși prin a ne cuprinde pe toți, că imposibila noastră călătorie va ajunge până la urmă tot o iluzie. Folosind și la ocazii același vocabular consumist, vorbele ajung a fi promisiuni ce se cer a fi verificate din mai multe surse demne de încrederea noastră. Jurnalul întregului demers brâncușian de la Târgu-Jiu e ținut inginerește de Ștefan Georgescu Gorjan, paginile provocate de fascinanta Lucrare, pentru care s-a implicat serios și profund dimpreună cu jocul întâmplărilor complementar exercițiului matematic urmărit metodologic, toate la un loc, sunt consemnate și topite în memoria unor hârtii cu adevărat de valoare, cu care încercăm să ilustrăm povestea D-nei. Sorana Georgescu Gorjan. Ele, aceste desene, copiate și îngrijite după cele originale, cu riscuri diminuate la maxim ne vor situa de-acum în contextul campaniilor brâncușiene pe pozițiile privilegiate ale celor recomandați,
Tema imaginației noastre înconjurată de alte scrisori demne de a fi revelate, ne va face să putem înțelege altfel procesul creației lui Brâncuși la el acasă, inteligibilitatea demersului său ajungând a fi percepută ca o primă lecție a experiențelor sale într-ale artei de până atunci. Coloana, Poarta și Masa asociate de Brâncuși unui „simultan” face ca orașul nostru să se auto desemneze ca fiind prin definiție „ales”, urmând a se reinventa pe sine mereu, păstrându-și obligatoriu doar identitatea artistică pe care i-a configurat-o definitiv Sculptorul.
O lucrare de tinerețe încheie un demers epistolar fascinant, fără să se fi ajuns în epocă la o concluzie care să convingă definitiv. Rostirea de la început de drum păstrează pentru posteritate veșmântul vizual al unei prietenii confirmată mai târziu de o întreagă strategie artistică. Alegându-l pe Ștefan Georgescu Gorjan, Brâncuși învestește în propria-i tinerețe.
Iată începutul poveștii:
«Ștefan Georgescu Gorjan l-a întâlnit pe Brâncuși la Craiova, în 1914 și 1922 cu prilejul vizitelor făcute de artist vechiului său prieten Ion Georgescu-Gorjan, în locuința familiei din str. Sofia Caneciu nr. 6. Brâncuși fusese găzduit de mai vârstnicul gorjean prin 1893, înainte de a deveni bursier-intern la Școala de Arte și Meserii din Bănie, iar în 1902, ca absolvent de Belle-Arte a locuit din nou la Ion, în timp ce-și efectua serviciul militar. Atunci îi făcuse prietenului său un frumos bust de ghips, de care nu se va dezice nici peste ani.
Familia Gorjan a primit numeroase ilustrate de la sculptor, dar în împrejurări neelucidate acestea s-au pierdut. În dosarul de la Paris se păstrează un plic din 20 februarie 1931, expediat de soția lui Ion, Constanța. Scrisoarea lipsește sau poate n-a fost identificată la inventariere.
Tânărul Ștefan, ajuns inginer-șef la Atelierele Centrale Petroșani din Valea Jiului, este trimis la Paris în interes de serviciu și-l vizitează de bună seamă și pe sculptor în Impasse Ronsin nr. 11. Entuziasmat, le scrie părinților la 26 decembrie 1934: „Am fost la Brâncuși cu care am stat mult de vorbă. E un adevărat artist, de geniu”. Cartea poștală ilustrată cu un desen de Yvon se află și acum în arhiva familiei.
La 7 ianuarie 1935 este invitat de sculptor să-l sărbătorească în absență pe Ion. Primește în dar un frumos exemplar din catalogul expoziției Brâncuși de la Galeria Brummer din New York, din 1926, pe care artistul notează: „A Ștefan Georgescu-Gorjan, souvenir de Paris et disque exotique, Paris, 7 Janvier 1935”.
Catalogul aflat în arhiva familiei noastre, este o piesă rară, unicat în țară. Este important și pentru că aici este consemnată data la care, la cererea sculptorului, tânărul inginer propune concepția tehnică a realizării unei coloane infinite monumentale din metal. Mulțumit de soluție, Brâncuși îi oferă acestuia să-l secondeze în executatrea lucrării, ceea ce inginerul acceptă cu bucurie. La sugestia sculptoriței Milița Petrașcu, Brâncuși fusese invitat de Arethia Tătărescu, președinta Ligii naționale a Femeilor Gorjene și soția primului ministru Gheorghe Tătărescu, să ridice un monument la Târgu Jiu, întru cinstirea ostașilor gorjeni, căzuți în timpul primului război mondial. După ce pleacă din Paris, inginerul îi scrie artistului la 14 ianuarie 1935 din Namur („Afectuoase salutări din Belgia”) și la 25 ianuarie 1935 din Berlin („Chaleureuses salutations vous envoie Ștefan georgescu-Gorjan”). Brâncuși a păstrat cărțile ilustrate, care se află și acum la Paris. La 11 februarie 1935, sculptorul îi adresează Miliței Petrașcu o scrisoare prin care acceptă comanda pentru Târgu-Jiu: „Nu vă pot spune cât de fericit aș fi să pot face ceva la noi în țară. Vă mulțumesc și de asemenea doamnei Tătărescu pentru privilegiul ce vrea să-mi dea. În prezent toate lucrurile începute de atâta vreme sunt spre sfârșit și eu sunt ca un ucenic în ajunul de a deveni calfă – așa că propunerea nu putea să cadă mai bine”.
Acest important document se poate consulta la secția manuscrise a Bibliotecii Academiei Române, la numărul de inventar 146912 din 1966. După o nouă vizită la artist, la 7 decembrie 1936, inginerul Gorjan le scrie părinților săi: „Am fost azi pe la Brâncuși – am luat masa cu el și am povestit de multe lucruri. A îmbătrânit săracul, e cam bolnăvicios și are de lucru în India și America, dar nu se poate duce momentan din cauza sănătății”.
Cartea poștală respectivă se păstrează încă în arhiva familiei Gorjan. Brâncuși urma să meargă în India la invitația maharajahului de Indore, pentru construirea unui templu, și-l solicitase pe inginer să-l asiste.
Inginerul revine la Paris în mai 1937 (data este consemnată pe o carte din biblioteca sa) și ia din nou legătura cu sculptorul. La 4 iulie vizitează Expoziția internațională din capitala Franței (cartea de intrare cu numele său există în arhiva familiei).
În iunie 1937 Brâncuși pleacă în țară. La București și Poiana discută cu autoritățile și cu familia Tătărescu, cercetează cariere de piatră și studiază locurile din Târgu Jiu. Informează conducerea Ligii că intenționează să ridice o Poartă și o Coloană. Alege pentru Poartă zăvoiul de lângă Jiu, iar pentru Coloană locul viran din partea de răsărit a orașului pe care se ținea târgul de vite și pe care-l numește „Târgul fânului”.
La sfârșitul lunii iulie îl convoacă pe inginerul Gorjan, căruia îi arată amplasamentul viitoarei Coloane. Inginerul fotografiază zona și marchează cu un țăruș locul ales. La început de august, sculptorul sosește la Petroșani și este găzduit în locuința de burlac a inginerului Gorjan, pe str. Cloșca nr. 2. Pe fotografia amplasamentului schițează o siluetă de coloană, alei și plopi. Mica fotografie purtând desenul făcut de Brâncuși este „perla” colecției Gorjan». Doar ea, această „perlă”, e singura din colecție care a fost expusă vreodată, în mod excepțional, la… Timișoara.
Dar, vești triste! În Joia Mare ne-a părăsit, „după o grea suferință”, doamna Sorana Georgescu-Gorjan, cea care ne-a învățat pe toți și ne-a trecut clasa, de ani buni, la materia despre Brâncuși. S-a devotat cu tot sufletul păstrării și punerii în valoare a atât de prețioasei moșteniri de familie – povestea scrisă a Coloanei lui Brâncuși, ridicată în Târgul de la Regimente, chiar de tatăl Domniei-Sale, tânărul inginer Ștefan Georgescu-Gorjan. În spatele acestei frumoase povești, stau așezate câteva rânduri de „scrisori esențiale” – acte care dovedesc juridic întâmplarea fericit petrecută, până la urmă, în arealul nostru românesc, cea mai importantă Lucrare de for public semnată de Brâncuși.
Doamna Sorana l-a studiat pe Brâncuși folosindu-se de metoda celui mai bun matematician și cât de delicat a putut, cu argumente imbatabile de bibliotecă, i-a învățat carte și le-a îndreptat dezinteresat greșelile multora dintre „brâncușologii” de ocazie, care au încercat să se dedice și să se bage-n seamă pe marginea operei marelui sculptor.
A lăsat scrise de mână lecțiile pe care va trebui să le parcurgem mereu spre a ne cunoaște, așa cum se cade, locul de unde ne tragem și cu care ne place să ne lăudăm necondiționat.
Dumnezeu s-o ierte, dar și Doamna Sorana Georgescu-Gorjan, la rându-i, a plecat și ne-a lăsat… așa cum ne-a găsit. Aripa îngerilor ne-a ocolit și de data asta. Iarăși și iarăși, Centrul de cercetare, documentare și promovare, Muzeul nostru „Național”, chiar și Institutul de profil arondat Universității, – toate purtând nemeritat numele sculptorului nepereche –, n-au vrut sau n-au știut și n-au putut să-și asume în vreun fel arhiva de-o viață a casei Georgescu-Gorjan, așa cum le-au ratat dezinvolt și pe cele ale lui Barbu Brezianu și Ion Pogorilovschi, sau mai de demult, pe cele ale lui Petre Pandrea, Micu Marcu, Petru Comarnescu, Mircea Deac, Marin Mihalache ș.a. Am putut, pe bani publici, să nu rămânem cu nimic, să n-avem nicio grijă. Și ne-a ieșit.
Ca de fiecare dată. Nu-i nimic, vom urmări neputincioși și cu sufletul la gură licitațiile de profil. De ținut minte că arhiva V.G. Paleolog și a întregului lui neam de brâncușologi, poate fi consultată la Centrul Brâncuși de la… Craiova, locul unde sculptorul nostru „s-a născut a doua oară”.
Am ratat iar… clipa. La Bellu, pe o vreme de lacrimă, câțiva reprezentanți legali, unii încă pe scaune, constituiți într-o mică delegație oficială venită de la Târgu Jiu, au condus-o pe Doamna Sorana pe ultimul drum și au pus, ca de fiecare dată, țara la cale. Și viața merge înainte.
Rămâne doar Amintirea…
Vasile VASIESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here