Găsit mort în societate în care lucra

518
După ce a consumat băuturi alcoolice, angajatul unei societăţi comerciale din Târgu – Jiu a încercat, marţi seara, să coboare pe o rampă cu bicicleta. Din păcate s-a dezechilibrat şi a căzut în cap de la o înălţime de aproximativ un metru şi jumătate, decedând.

Constantin S., de 41 de ani, din Dăneşti, Bucureasa, a rămas la serviciu după terminarea orelor de program şi, împreună cu un coleg, a început să consume băuturi alcoolice. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Romina Dochian, „din primele verificări efectuate nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii”.

D.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.