Garda de Mediu Gorj are probleme cu rromii

170
Directorul Comisariatului Judeţean de Mediu Gorj, împreună cu un comisar al unităţii, şi cu câte un reprezentant al Gărzii Financiare Gorj şi al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Gorj, au acţionat ieri pentru a verifica o firmă care prestează în satul Cârbeşti, comuna Drăguţeşti.

Acestor instituţii le-a fost solicitat ajutorul de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, care s-a sesizat cu privire la o posibilă activitate ilegală. “Firma aparţine unor rromi şi, odată ce am ajuns la faţa locului, am constatat că reprezentanţii acesteia încălcau grav prevederile legale de mediu”, ne-a declarat Gheorghe Sanda, directorul Gărzii de Mediu Gorj.

Acesta a menţionat faptul că verificările vor continua luni, însă în documente. “Rromii n-au putut prezenta ieri documentele, însă au spus că vor face dovezile legale luni. În funcţie de ce vom găsi şi în acte vom decide ce sancţiune le vom aplica. Oricum, pentru ce am găsit la faţa locului vor trebui să achite o amendă de minim 10.000 RON”, a completat Sanda. Controlul de la Cârbeşti a durat aproape 4 ore, iar IPJ Gorj a trimis acolo peste 20 de poliţişti, pentru a fi siguri că rromii nu vor face nicio acţiune greşită.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here