Impresionantele ziduri crenelate
Când ajungeam la splendida pădure de castani comestibili, ştiam că ne apropiem de Tismana. Şi într-adevăr, în curând, printre arbori se arătau zidurile crenelate ale mănăstirii Tismana, precum şi cascada înspumată din apropierea acesteia.
Descindeam pe malul râului Tismana, descărcam merindele aduse cu noi, întindeam pe jos păturile, puneam lubeniţa, vinul şi sifoanele în apa rece şi limpede şi plecam la slujba de la mănăstire, lăsându-l pe dl Iacob să păzească calabalâcul. Urcuşul la mănăstire mi se părea destul de anevoios, iar clădirea acesteia, interiorul bisericii, icoanele, chiliile, toate împrejurimile, slujba, legendele povestite privind ridicarea mănăstirii sau tezaurul ascuns în adâncurile peşterii din apropiere, toate aveau darul să mă impresioneze profund.
Parada tarafurilor de lăutari
După slujbă, urma masa la iarbă verde, într-o atmosferă destinsă, de voie bună şi mulţumire sufletească. Apoi în poiană se încingeau horele, iar tarafurile de lăutari venite din toate părţile Gorjului, de la Stroieşti, Leleşti sau Bolboşi, fiecare cu „gurista” lui, ziceau de mama focului, cu deosebire cântece de-ale locului. Mulţi oameni erau îmbrăcaţi în costum tradiţional, gorjenesc, de o frumuseţe şi o distincţie inegalabile. Cu ocazia hramului şi a petrecerii câmpeneşti ulterioare se năşteau idile, se aprindeau pasiuni… Nu degeaba se spunea că „La Tismana-ntr-o grădină/A prins dorul rădăcină …”Spre seară, porneam pe drumul de întoarcere, încântat de tot ce văzusem şi auzisem, ajungând în Târgu-Jiu pe înnoptate.
În anii maturităţii n-am mai avut prilejul să particip, decât poate o dată sau de două ori, la hramul mănăstirii. Parcă sărbătoarea Sf. Mării nu mai era ca altădată sau poate că eu o priveam cu alţi ochi.
Traian Burtea – sufletul Cooperativei „Arta Casnică”
Regimul comunist, care a dus o politică de prigonire a credinţei şi bisericii, a redus la minimum numărul călugărilor mănăstirii, a desfiinţat atelierele acesteia, ce produceau splendide cusături şi covoare olteneşti, de mare rafinament cromatic.
Din fericire, această nepreţuită tradiţie a fost reînviată de cooperativa înfiinţată în localitate, care a antrenat, în confecţionarea de covoare, costume populare, ii, cusături de tot felul, întreaga populaţie a comunei, scăpată de pacostea colectivizării.
Obiectele şi lucrăturile produse la Tismana au făcut renumele acestei localităţi pe întreg mapamondul, care a putut să admire astfel arta populară românească autentică. Un merit deosebit i-a revenit în această privinţă fostului preşedinte al cooperativei „Arta Casnică”, ing. Traian Burtea, care şi-a găsit sfârşitul în afara hotarelor ţării, unde încerca să încheie noi contracte pentru cetăţenii comunei.
Ilustrate din Jiul de Sus
Din suita de cărţi poştale ilustrate având ca subiect Tismana şi aflate în colecţia personală, evoc aici o parte semnificativă. Cele mai vechi ilustrate datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea (1899, 1900) ori începutul secolului al XX-lea (1901, 1902, 1903) şi sunt imprimate în tehnica gravurii, alb-negru sau colorate, de către faimosul librar şi editor gorjean N. Miloşescu (care era, de altfel şi proprietarul unei vile la poalele mănăstirii Tismana) ori de către alţi celebri editori ai epocii (Carol Göbl, Socec, Samitca ş.a.). Este de subliniat că unele dintre cărţile poştale, chiar dacă prezintă imagini din diferite locuri pitoreşti ale Gorjului, mai totdeauna una dintre aceste imagini vizează mănăstirea Tismana, ceea ce arată deosebita ei reprezentativitate pentru aceste meleaguri ale Jiului de Sus.
„Spre Drumul Tainelor”
O ilustrată din 1902 face reclamă Vilei Sfetea, din Tismana (librarul Sfetea era cumnatul lui George Coşbuc, cel care şi-a îngropat unicul fiu în cimitirul mănăstirii), arătând vilegiaturiştilor că aici pot găsi tot confortul de care au nevoie, pot beneficia de băi, o bucătărie aleasă, de cură de lapte proaspăt sau se pot repauza pe terasa din codru a vilei.
O altă ilustrată înfăţişează un grup de excursionişti îmbrăcaţi potrivit modei de la începutul secolului al XX-lea, porniţi într-o drumeţie „Spre Drumul Tainelor”, din apropierea Tismanei.
Multe dintre cărţile poştale sunt scrise în franţuzeşte, pentru destinatari din afara graniţelor, dar şi când aceştia se aflau în ţară, semn că localitatea era vizitată şi apreciată de protipendadă.
Schitul Cioclovina
Una dintre aceste ilustrate menţionează, de altfel, frumuseţile locurilor şi expeditorul îi transmite corespondentului său că Demain nous parterons vers Cioclovina (“Mâine plecăm spre schitul Cioclovina”), ceea ce arată că existau şi pe atunci mulţi vizitatori, nu numai ai mănăstirii Tismana, ci şi ai celorlalte aşezăminte monahale care depindeau ecleziastic de aceasta.
Bineînţeles că majoritatea ilustratelor au ca subiect mănăstirea Tismana, privită din diverse unghiuri, mai de aproape sau din depărtare, editorii fiind preocupaţi, cu deosebire, să-i arate măreţia şi grandoarea, să scoată în evidenţă pitorescul aşezării şi al împrejurimilor. Este şi motivul pentru care unele cărţi poştale prezintă mănăstirea împreună cu spectaculoasa cascadă care curge în apropierea sa, revărsându-se în apele limpezi ale Tismanei.
Călugărul cel mic, „Piticul” descris de Al. Vlahuţă
Trei cărţi poştale înfăţişează, alături de clădirea mănăstirii, pe celebrul călugăr-pitic (Călugărul cel mic), pe nume Gherasim Cornescu, care avea o înălţime de numai 114 cm şi care a trăit între anii 1815-1902. Este de remarcat că o ilustrată poartă menţiunea azi în viaţă, ceea ce înseamnă că a circulat înainte de anul morţii călugărului (1902). Acest călugăr a fost descris, de altfel, de Alexandru Vlahuţă în a sa România pitorească:
În poarta mănăstirii ne iese înainte “piticul Tismanei”, un călugăr mic, spân, cu faţa zbârcită ca un hrib, o mogâldeaţă de om, cu glas de copil, cu ochi şi mişcări de maimuţă. Arătarea aceasta ciudată se potriveşte de minune cu sălbăticia locului în care ne aflăm.
Carte poştală cu Mănăstirea Tismana, având legendă eronată: „Palatul Cotroceni”
O carte poştală din anul 1903, deşi înfăţişează mănăstirea Tismana, are înscrisă dedesubt o legendă eronată, respectiv Palatul Cotroceni, ceea ce o face cu atât mai valoroasă pentru colecţionari, ştiut fiind că asemenea greşeli sunt deosebit de apreciate şi căutate de aceştia. O ultimă ilustrată pe care vreau s-o menţionez este oarecum neobişnuită, întrucât prezintă în mijloc o fereastră, pe unde se pliază o serie de imagini din Târgu Jiu şi judeţul Gorj, iar imaginea care închide pliantul şi se vede în exterior reprezintă chiar clădirea mănăstirii.
Sorin Popescu
