Gala Sportului Gorjean 2014

630

La sfârşitul săptămânii trecute, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj, CS Pandurii Târgu Jiu şi Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu au ţinut să-şi răsplătească cei mai buni sportivi pentru rezultatele obţinute pe parcursul anului 2014. În cadrul aceleiaşi gale, DJST Gorj a inclus şi o Gală a Voluntariatului, ajunsă la Gorj la cea de-a doua ediţie.
Cei mai buni sportivi ai Gorjului în 2014 au fost desemnaţi de către DJST Gorj a fi Andreea Pîşcu, Alexandru Staicu şi Mădălin Gheban, prima absentând de la Gală datorită participării ei la Campionatul European de Cros desfăşurat în Bulgaria, acolo unde şi Staicu ar fi trebuit să fie prezent reprezentând România, însă atletul târgujian a fost oprit de unele probleme medicale. Mădălin Gheban, unul dintre sportivii premiaţi, se află pentru a doua oară în această postură: “Încerc ca în fiecare an să-mi depăşesc condiţia şi să am din ce în ce mai multe rezultate. A fost cel mai bun an pentru că am prins Jocurile Olimpice pentru Tineret din China şi cred că a fost cea mai frumoasă experienţă de până acum din viaţa mea”, a declarat sportivul legitimat la LPS Târgu Jiu. Alexandru Staicu este şi el mulţumit cu performanţele realizate, pentru anul 2015 propunându-şi să alerge mai mult pe pistă: „Este foarte plăcut, o satisfacţie mare după un an întreg de muncă. Ambiţiile pentru anul viitor sunt legate de baremul pentru un campionat european sau mondial de pistă. Am participat şi anul acesta la concursuri internaţionale, dar de pistă nu şi îmi doresc foarte mult”.
Horaţiu Gorun, directorul DJST Gorj, spune că anul 2014 a fost unul care l-a făcut mândru şi că aşteaptă performanţe şi mai mari în 2015: „Suntem mândri că prin aceşti sportivi minunaţi trăim momente fericite destul de des în timpul anului. Rezultatele sunt notabile şi în acest an. Ei ne aduc bucurie ori de cîte ori urcă pe podium, la campionate naţionale sau europene şi mondiale, reprezentând tricolorul, practic ne trezesc în noi mândria de a fi gorjeni. Măcar pentru asta trebuie să le oferim această seară de recunoştinţă lor şi antrenorilor lor minunaţi despre care-mi place mie să spun că trăiesc prin sport, respiră sport şi aduc pentru judeţul nostru una dintre cele mai mari bucurii, aceea de a fi între cele mai bune judeţe din ţară”. Coorganizator al evenimentului, Ionuţ Bură, director al CS Pandurii Târgu Jiu, are şi el mari aşteptări de la 2015: „Dacă stăm şi ne gândim la rezultate, a fost un an bun şi foarte bun, deşi bugetul a fost foarte mic la început de an. Sunt foarte bucuros de rezultatele avute de sportivi anul acesta şi sper ca la anul să fie nişte rezultate şi mai bune. Sunt nişte copii care muncesc zi de zi şi cred eu va fi fantastic la anul. O singură medalie ne mai doream cu toţii… Acea medalie de bronz la Campionatele Europene de Alergare Montană de care ne-au despărţit cinci secunde, de fapt pe sportiva noastră, Andreea Pîşcu”, a concluzionat Ionuţ Bură.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here