Gala „Tineri pentru Gorj”

366

dumitru calugaru 2Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” a găzduit vineri seara Gala „Tineri pentru Gorj”, organizată de Fundaţia Delta şi asociaţia Axa Brâncuşi. Aflată la prima ediţie, această gală şi-a propus drept principal obiectiv promovarea şi premierea tinerilor din judeţul Gorj, recompensarea muncii depuse de aceştia de-a lungul anului.

Prima ediţie a Galei „Tineri pentru Gorj”, organizată de Fundaţia Delta şi asociaţia „Axa Brâncuşi”, şi-a desemnat vineri câştigătorii. S-au acordat opt premii pentru următoarele categorii: sport, cultură, educaţie, liceanul anului, studentul anului, antreprenorul anului, politicianul anului, evenimentul anului, existând câte 3 nominalizări la fiecare secţiune. „Ne-am propus ca să recompensăm munca de un an de zile a tinerilor. Am convingerea că generaţia de mâine trebuie să Picture 054fie pregătită. Cred că vom da un semnal prin faptul că-i motivăm pe aceşti copii să-şi continue hobby-urile, pasiunile, activitatea lor şcolară de excelenţă în domeniile pe care le-am identificat în acest moment. Este un eveniment făcut repede, adică oarecum în grabă, dar mă bucur că a existat o susţinere din partea multor, multor oameni. A fost un mecanism extrem de transparent şi de obiectiv cu privire la jurizare, fiecare membru al juriului a votat secret şi s-a făcut o centralizare a voturilor. Nu a fost uşor şi tot regulamentul ne-a pus în mare dificultate. Am avut câteva categorii unde scorurile au fost foarte strânse pentru că valoarea acestor copii este indiscutabilă”, a declarat Corneliu Vişoianu, preşedintele Fundaţiei Delta.

Laureaţii Galei „Tineri pentru Gorj”

Picture 055Seara a debutat prin acordarea unui premiu special – „Seniorul anului” – acordat lui Nicolae Brânzan pentru întreaga activitate în susţinerea tinerilor şi promovarea judeţului. Ceilalţi laureaţi ai Galei „Tineri pentru Gorj” au fost: Ioana Işfan (Premiul pentru educaţie), Alexandru Ţârcă (Antreprenorul anului), Cristi Lumezeanu (Studentul anului), Răzvan Popescu (Liceanul anului), Ioana Alexandra Greere (Tânărul politician al anului), Alexandru Staicu (Sportivul anului), Maria Gugu (Premiul pentru Cultură). De asemenea, Festivalul Naţional de Folk şi Baladă „Poarta Sărutului” a fost desemnat „Evenimentul anului”. Un alt premiu special a fost „Premiul Publicului”, acordat anul acesta Roxanei Croitoru, tânăra care la numai 11 ani se poate mândri cu faptul că este laureată a numeroase concursuri naţionale şi internaţionale de muzică populară.

Dumitru Călugăru – desemnat „Tânărul anului”

Ultimul premiu al serii, şi cel mai aşteptat de altfel, a fost premiul „Tânărul anului”. Juriul a decis ca marele premiu să meargă la Dumitru Călugăru. Elev la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, Dumitru Călugăru a reprezentant România la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe din Africa de Sud, de unde s-a întors cu o medalie de argint. Alături de un alt elev din Constanţa, elevul din clasa a IX-a a obţinut cel mai valoros premiu din echipa României, care a fost formată din şase elevi cu vârste de până la 16 ani. Pe lângă trofeu, Dumitru Călugăru a primit şi un premiu în valoare de 1.000 de euro. „Nu mă aşteptam să primesc acest premiu. A fost o surpriză şi pentru mine şi mă bucur că în sfârşit îmi sunt recunoscute premiile de către ceilalţi”, a spus tânărul laureat.

Tabără de vară pentru viitoarele personalităţi ale Gorjului

Potrivit preşedintelui Fundaţiei Delta, Corneliu Vişoianu, anul acesta nu s-au putut asigura premii în bani pentru toţi câştigătorii, însă în mod sigur anul viitor va fi posibilă şi acordarea unor premii substanţiale. De asemenea, acesta a anunţat că toţi cei 24 de nominalizaţi vor merge într-o tabără de vară: „Nu avem premii în bani decât pentru câştigătorul trofeului cel mare, al „Tânărului anului”. Partea de natură financiară va deveni mai consistentă pe măsură ce vom avansa, pentru că timpul a fost foarte scurt şi este şi situaţia asta economică care nu ne-a permis, dar cred că, integrând proiectul în mai multe programe şi mult mai mulţi parteneri, o să putem la anul ca să oferim şi nişte premii substanţiale. În această vară vom organiza pentru toate cele 24 de prezente şi viitoare personalităţi ale judeţului Gorj o tabără pentru că avem convingerea că numai împreună aceşti copii vor putea, cunoscându-se şi mergând împreună, ca să creeze acea legătură, acea echipă de care Gorjul cu siguranţă are nevoie”. Totodată, câştigătorii galei vor vizita anul viitor Parlamentul European.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here