Furturile condiţionează accesul în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu

398

Începând de la primele ore ale zilei de sâmbătă, 10 mai 2014, intrarea în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se va face doar pe baza unui act de identitate care să conţină şi o fotografie a posesorului. Conducerea unităţii subliniază că nu se va restricţiona accesul nimănui, dar că este obligatorie prezentarea unui document de identitate atât la intrarea în spital, cât şi la ieşire. Acest lucru este prevăzut şi în contractul pe care SJU îl are de 5 ani de zile cu firma de pază, însă nu a fost aplicat până în prezent.  Măsura condiţionării accesului pacienţilor, aparţinătorilor şi angajaţilor vine ca urmare a nenumăratelor furturi care au avut loc la nivelul secţiilor, cel mai recent petrecându-se în urmă cu câteva zile la Neurologie.

În toate cele trei clădiri ale SJU Târgu-Jiu, cunoscute drept: Spitalul 700, Spitalul de la Pasarelă şi Spitalul de pe Tudor, accesul pacienţilor, aparţinătorilor, dar şi cel al angajaţilor se va face doar pe baza unui act de identitate. Măsura se aplică începând de sâmbătă dimineaţa şi vine ca urmare a numeroaselor furturi petrecute la nivelul unităţii. Cel mai recent furt s-a petrecut în urmă cu câteva zile, la secţia Neurologie, când unui pacient i-a fost sustrasă suma de 600 lei; medicul de gardă a sesizat fapta apelând numărul de urgenţă 112, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului chiar au cerut monitorizarea atentă a persoanelor care întră în spital. Conducerea SJU anunţă că măsura se va aplica începând din data de 10 mai. „Accesul în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, şi aici mă refer la toate cele trei clădiri ale acestuia, se va face doar pe baza unui document de identitate care conţine o fotografie a posesorului. Astfel, de sâmbătă, 10 mai 2014, orice persoană, fie salariat, fie pacient sau aparţinător, intră în acest spital după ce prezintă un document prin care îşi atestă identitatea, document ce va trebui prezentat şi la părăsirea unităţii. Categoric, aici fac excepţie urgenţele, urgenţele majore, care nu vor fi oprite la poartă. Consider că acest lucru este imperios necesar pentru a reuşi să stopăm fenomenele infracţionale în incinta spitalului”, explică Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.

Tătaru: „Nu voi restricţiona accesul nimănui”
În contractul pe care SJU îl are de 5 ani de zile cu o firmă de pază este prevăzută şi obligativitatea solicitării de către angajaţii săi a unui act de identitate tuturor persoanelor care intră în spital. Din motive necunoscute, această măsură nu a fost aplicată până acum. Ea intră în vigoare, însă, începând din dimineaţa zilei de 10 mai 2014. Conducerea SJU face precizarea că nu va fi restricţionat accesul în spital. „Nu voi restricţiona accesul nimănui! Vreau să se înţeleagă foarte bine acest lucru, la fel cum trebuie înţeles şi că nu eu am inventat această regulă, ea a fost prevăzută în contractul pe care spitalul îl are de 5 ani cu o firmă de pază, dar nu a fost aplicată până acum. Am purtat discuţii şi cu angajaţii, am informat oficial pe toată lumea şi sper că s-a înţeles demersul nostru”, a declarat  Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Conducerea SJU Târgu-Jiu face un apel la toţi cetăţenii să se conformeze şi să respecte măsura privind prezentarea unui document de identitate la intrarea în incinta spitalului.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here