Furia angajaţilor din CEO se îndreaptă spre liderii de sindicat: Ieşiţi masiv din sindicatele lor!

1294

Unul dintre salariaţii CE Oltenia, Florin Cimpoieru, a făcut apel către angajaţii companiei, să se retragă din sindicatele din care fac parte de ani de zile, fiindcă au fost amăgiţi de cei care ar fi trebuit să le apere interesele. Foarte mulţi salariaţi din minerit şi energie nu mai au nicio încredere în liderii federaţiilor sindicale. Iată ce mesaj a avut acesta pentru colegii săi, pe pagina de socializare: ,,Timpul este foarte scurt. Degeaba câțiva colegi conduși de Manu și Bunoaica își distrug plămânii la Târgu-Jiu, de 5 săptămâni. Singura soluție în acest moment este retragerea MASIVĂ din sindicatele trădătoare și înscrierea în cele conduse de cei doi. Deși cei doi luptă pentru 12.000 de salariați, marea majoritate plătesc cotizații și îi susțin pe trădătorii mișcării sindicale. Chiar de mâine mergeți și vă retrageți. Altfel…indiferent ce fac Manu și Bunoaica cu câțiva (5-10 colegi din 12.000) nu înseamnă nimic concret. La vreo negociere, întâlnire cu Guvernul, autoritățile, tot TRĂDĂTORII vor merge. Iar TRĂDĂTORII împreună cu Conducerea CEO și guvernanții ne vor închiși și la sparanghel, departe de familiile noastre. Ajutați-i să vă ajute! Timpul este foarte, foarte scurt. După aceea va fi inutil orice protest. Încă se mai poate!”, arată acesta pe pagina sa de socializare.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here