Funcţionarii Prefecturii continuă seria actelor caritabile

373

prefectura facuta de mineAngajaţii din cadrul Prefecturii judeţului Gorj au dat dovadă încă o dată de mobilizare şi au pus mână de la mână pentru a strânge o sumă de bani ce va fi donată unei tinere de 17 ani din Bucureşti, diagnosticată cu o

tumoră canceroasă. Nu este însă pentru prima oară când funcţionarii publici ai acestei instituţii fac astfel de acte caritabile.

Ioana Spahiu din Bucureşti, a fost diagnosticată la data de 15 ianuarie a acestui an cu o formaţiune tumorală cu diametrul mai mare de 4 cm, cu evoluţie fulminantă în nasofaringe, extinzându-se rapid la ganglionii latero – cervicali (ai gâtului), aşa cum a rezultat la examenul RMN. Diagnosticul stabilit în cazul tinerei a fost „Carcinom scuamos nediferenţiat cu proliferare celulară şi în ganglionii latero-cervicali”, fără a fi exclus însă şi un posibil „Limfom de tip Hodgkin”, ambele fiind tipuri de cancer extrem de grave, cu extensie rapidă spre metastaze şi prognostic rezervat (statisticile indică o speranţă de supravieţuire medie de trei luni). Mai mult, probabilitatea recidivei este foarte mare. Pentru a sări în ajutorul acesteia, angajaţii Instituţiei Prefectului din judeţul nostru au donat suma de 810 lei.
Adolescenta are nevoie de tratament în Franţa, Germania, Italia sau Turcia, unde, astfel de cazuri pot fi tratate cu o rată de succes de 97% şi reacţii adverse minime, prin şedinţe de radio – şi chimioterapie efectuate cu aparatură de ultimă generaţie. Costurile tratamentelor variază, în funcţie de ţară şi clinică, între 45.000 şi 75.000 euro, un efort material mult prea mare pentru familia fetei, care are un tată pensionat pe caz de boală, diagnosticat cu diabet zaharat şi hipertensiune arterială, şi o mamă învăţătoare.
De altfel, prefectul de Gorj, Liviu Andrei, împreună cu subprefecţii Marcel Romanescu şi Horaţiu Gorun, dar şi cu angajaţii instituţiei nu sunt la prima acţiune umanitară. În luna ianuarie, aceştia au donat suma de 300 lei pentru colonelul în rezervă Ferenczi Iosif-Benone, fost angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, care a fost diagnosticat în luna iunie a anului 2009, cu leucemie limfocitară cu celule T. Totodată, la sfârşitul lui 2009 s-a strâns suma de 3.780 lei pentru Nicolae Caraman, 38 ani, ofiţer criminalist, care avea nevoie de transplant de măduvă, pentru Gabriel Păduraru, inspector de poliţie din Bucureşti, ce necesită o operaţie în străinătate, dar şi pentru Nelu Pochea, din comuna Plopşoru, sat Izvoare, care avea nevoie de un transplant de rinichi.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here