Funcţia de şef Serviciul Economic de la APIA, scoasă la concurs

458

Agenția Națională a Funcționarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Serviciul Economic, recuperare debite – Centrul judeţean Gorj din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice; studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I; să deţină certificat de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum doi ani; să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată.

Postul, ocupat în interimat din 2013
La ora actuală, cea care ocupă funcţia de şefă a Serviciului Economic şi recuperare debite din cadrul APIA Gorj este salariata Simona Roşca, care se află în interimat acest post încă din 2013 încoace, beneficiind de prelungiri ale perioadei de înlocuire. „Activitatea de la acest serviciu este una laborioasă deoarece nu ţine numai de activitatea economică a instituţiei, ci şi de recuperarea datoriilor pe care le au debitorii către APIA Gorj. Din câte am înţeles, vor exista doritori pentru funcţia scoasă la concurs, interesaţi fiind câţiva angajaţi din cadrul biroului Serviciului Economic”, a declarat Constantin Negrea, directorul executiv al APIA Gorj.
Proba scrisă a concursului se va susţine pe 20 aprilie, ora 10:00, urmând ca data şi ora interviului să fie comunicate ulterior.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here