Fostul comisar şef de Poliţie din Argeș rămâne, încă o săptămână, în penitenciar

806

Procurorii DNA au lipsit, miercuri, la Tribunalul Gorj, la termenul la care fostul comisar şef Alexandru Garaiman, care a condus Serviciul de Logistică şi Achiziţii din cadrul IPJ Argeş, spera să fie eliberat. Din acest motiv, instanța care va lua hotărârea definitivă în acest caz a amânat cauza. Următoarea înfățișare va avea loc pe 6 septembrie. În luna iulie, prima instanță a admis propunerea formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu și a dispus punerea lui Alexandru Garaiman în libertate.
Decizia a fost contestată de procurorii DNA. Bărbatul a fost condamnat, pe 5 iunie 2014, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, la şase ani de închisoare, pentru infracţiuni de corupţie.
În aceeaşi cauză au fost deferiţi Justiţiei, alături de Alexandru Garaiman, fostul şef al Serviciului Logistic din cadrul IPJ Argeş, şi adjunctul său, Laurenţiu Cătălin Răban şi Robert Constantin Matei, administratorul unei societăți. Dosarul a vizat construirea sediului din Piteşti al Arhivelor Naţionale.
Cei doi foşti ofiţeri de Poliţie au fost acuzaţi de către procurorii anticorupţie că, în perioada 2003 – 2004, au primit drept mită un autoturism de lux, bunuri şi servicii pentru a atribui nelegal, la o licitaţie, lucrarea de construcţie a sediului Arhivelor Naţionale firmei Rebob SRL. Alexandru Garaiman a fost judecat pentru luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual şi sustragere de înscrisuri.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.