Trimis în judecată de DNA, pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului, Dănuţ Filipescu, fostul administrator al cunoscutei firme a lui Mugurel Surupăceanu, Tutto Mobili SRL, nu scapă de controlul judiciar. Mai mult, instanța l-a obligat pe Filipescu să țină distanță de fostul deputat. “Constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă față de inculpat. Menține măsura controlului judiciar luată față de inculpatul Filipescu Dănuț. Impune să nu depășească limita teritorială a țării, fără încuviințarea organului judiciar, să nu ia legătura cu numitul Surupăceanu Mugurel. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare”, au stabilit, joi, judecătorii de la Tribunalul Gorj.
A.Stoica