“Flori pentru flori”

161

sideral (1)Elevii Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu vor evolua vineri, pe scena Cercului Militar, într-un spectacol dedicat mamelor. Este vorba despre un eveniment amplu în cadrul căruia fiecare micuţ în parte doreşte să o

facă mândră pe cea care i-a dat viaţa.

Balet, dans modern sau dans de societate, muzică folk şi muzică uşoară, acestea sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de copiii de la Şcoala Populară de Artă. Potrivit directorului instituţiei, Viorel Gârbaciu, evenimentele dedicate reprezentantelor sexului frumos au început încă din februarie, de la Ziua Îndrăgostiţilor şi Dragobete şi continuă, în această lună, cu 1 şi 8 martie. „Noi invităm cu drag pe toţi la Cercul Militar din Târgu-Jiu la spectacolul pe care l-am numit, aşa cum trebuia, <<Flori pentru flori>>”, a spus Gârbaciu.
Debut
Tot cu această ocazie va avea loc şi debutul formaţiei de muzică rock „Sideral Junior”, a Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, pregătită de profesorul Sorin Bivolaru. „Sideral Junior” înseamnă, de fapt, chitară solo- Vlad Popescu, chitară 2- Laurenţiu Niţescu, chitară bas-Bobi Pârvănescu, clape-Marius Fierăscu, tobe -Vlad Cojocaru şi voce Deea Tomescu. Cei cinci au început să cânte împreună din septembrie, o parte din ei fiind elevii lui Sorin Bivolaru de mai mult timp. Restul au devenit şi ei elevi la clasa profesorului de la Şcoala Populară de Artă, unde se şi desfăşoară repetiţiile dar şi procesul de creaţie.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here