Fiul lui Gîrjoabă, în Consiliul Județean

698

Gabriel Gîrjoabă, fiul fostului director de resurse umane de la CE Turceni, Corneliu Gîrjoabă, va fi unul dintre consilierii județeni din partea PMP. Asta după ce Cătălin Brăilă, ales consilier județean pe lista PMP Gorj, a anunțat că nu va accepta mandatul, nemulțumit de prezența tinerilor la vot. „Dacă tinerii n-au venit la vot, este în primul rând vina noastră, a tinerilor din politică. Am puterea să recunosc asta, și să mă delimitez de cei care se mulțumesc să acuze electoratul de absenteism și indiferență, fără a-și asuma faptul că oamenii au stat acasă pentru că noi nu i-am convins că merită să iasă la vot.
Aceste lucruri mă ambiționează și mă determină să îmi propun să fac din Organizația de Tineret a PMP cea mai puternică structură politică de tineret din Gorj. Voi aloca foarte mult timp acestui obiectiv personal al meu, de aceea am decis să renunț la postul de consilier județean, în care am fost ales, și să-l susținem ca și consilier județean pe colegul nostru Gabriel Gîrjoabă”, a declarat Cătălin Brăilă.
PMP Gorj a câştigat trei mandate de consilier judeţean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here