Fiul lui Eugen Pîrvulescu a scăpat de suspendare

1746

Paul Pîrvulescu (32 de ani) poate reveni pe terenul de fotbal. Fiul fostului preşedinte de la Pandurii, Eugen Pîrvulescu, fusese suspendat provizoriu după o declaraţie făcută în cadrul unei emisiuni TV, acum mai bine de două luni. Agenția Națională Anti-Doping a demarat o anchetă cu privire la ceea ce a declarat fotbalistul, perioadă în care acesta nu a avut drept de joc.În cele din urmă, ANAD a decis să-i ridice suspendarea fundașului Academicii Clinceni, pe motiv că nu există suficiente probe care să-l incrimineze pe jucător. Conform presei centrale, în luarea deciziei a contat foarte mult testul poligraf care a fost depus la dosar.„În cadrul laboratorului, subiectul a fost informat că nimeni nu-l poate obliga să se supună testului poligraf, având opțiunea să accepte sau să refuze examinarea. În fața acestor variante, subiectul a ales să se supună testului poligraf, completând în acest sens o declarație de consimțământ la examinare”, s-a arătat în expertiză.„Eu la FCSB n-am făcut ozonoterapie, am făcut în altă parte, dar nu la Steaua. Pentru mine, era suficient să stau 2-3 minute în apă rece, apoi în apă caldă, după care alternam și eram OK. Când făceam ozonoterapie, a doua zi mă simțeam rău, dar următoarea zi eram OK. Nu pot să spun unde am făcut, pentru că aș pune doctorul de-acolo într-o situație delicată. Eu n-am făcut insuflații rectale, ci injecții în venă. Nu e ceva wow, dar din punctul de vedere al sănătății e ok. Dar e doping, da”, a fost declaraţia care i-a adus suspendarea fotbalistului.Terapia cu ozon este o metodă de tratament menită să crească gradul de oxigenare a ţesuturilor. Ea poate fi de folos în pregătirea şi recuperarea sportivilor. Dar, dacă se recurge la scoaterea sângelui din organism, îmbogăţirea lui şi reintroducerea în corpul uman, se consideră o formă de doping.Paul Pîrvulescu a bifat 19 partide pentru Academica Clinceni, în sezonul trecut.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here