Finul lui Manţog, avansat şi la Minprest

768

mantog 1După ce a fost pus şef de Departament la Protecţia Muncii la Complexul Energetic Turceni, înlocuind un adevărat profesionist, apoi şef la organizaţia de tineret a democrat-liberalilor, Sorin Constantin Chircu, a devenit capabil să conducă şi societatea Minprest. Chircu, deţinător al calităţii de fin a lui Manţog, aspect important în aceste vremuri, a fost numit şi membru în Consiliul de Administraţie al Minprest S.A.

Până atunci, componenţa era tot “portocalie”, finul Chircu fiind promovat în locul democrat-liberalei, Gabriela Liao, directoarea de la Vama din Târgu-Jiu.

Se ştie demult că e suficient să ai carnet de partid ca să devii competent pentru o funcţie într-o instituţie sau companie a statului. Dacă mai eşti rudă, afin sau un apropiat al şefului partidului aflat la guvernare, succesul îţi este garantat. În cazul finului lui Ionel Manţog, un anume, Sorin Constantin Chircu, criteriile de competenţă au fost descoperite imediat ce democrat-liberalii au pus mâna pe complexurile energetice şi pe Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Aşa se face că finul Chircu a fost promovat şef al Departamentului de Protecţie a Muncii din cadrul Complexului Energetic Turceni.

După ce Dan Gavrilescu, un democrat-liberal tânăr cu probleme penale şi-a dat demisia din fruntea organizaţiei de tineret a PD-L Gorj, cel mai potrivit pentru o asemenea funcţie nu putea să fie decât finul. Sorin Chircu ajunge şi şef al organizaţiei de tineret. Finul mai are o calitate, cea de donator la partid.

Liao înlocuită cu Chircu

Conform Monitorului Oficial al României nr. 4023 din 22 septembrie 2010, Minprest Serv S.A Rovinari a suferit modificări privind componenţa membrilor din Consiliul de Administraţie.

Astfel, conform hotărârii din 31.08.2010 a Adunării Generale a Acţionarilor s-a decis numirea unui noi membru în CA-ul instituţiei. “În baza mandatului nr. 7729/30.08.2010 emis de Directorul General al S.N.L.O., Adunarea Generală a Acţionarilor eliberează din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie S.C. MINPREST SERV S.A. pe doamna consilier juridic Liao Gabriela, începând cu data de 31.08.2010 şi numeşte în funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al S.C. MINPREST SERV S.A. pe domnul ing. Chircu Sorin Constantin, începând cu aceeaşi dată”, se arată în hotărârea CA-ului societăţii.

Finul devine astfel şi membru în CA-ul Minprest, o societate care are o cifră anuală de afaceri de peste 10 milioane de lei şi care şi-a mai deschis un punct de lucru şi în Târgu-Jiu în incinta depozitului de fructe al Staţiunii de Cercetare şi Producţie Pomicolă. Sorin Chircu nu a putut fi contactat pentru a-şi spune propunerile privind eficientizarea instituţiei.

Mandat pentru achiziţionat maşini

În martie 2010 şi directorul general al societăţii Minprest a fost înlocuit din funcţie, locul său fiind ocupat de democrat-liberala Elena Vintilescu. Atunci s-a dispus ca Vintilescu să analizeze fiecare persoană şi să decidă după caz, luând în calcul şi criteriul legat de concediile medicale repetate cu diagnostice diferite, disponibilizarea personalului.

Tot atunci s-a decis ca Minprest să devină agenţie de vânzări pentru SNLO. “Trebuie să întreprindă toate demersurile necesare pentru vânzarea de cărbune sortat către terţi beneficiari şi încheierea unui protocol cu S.N.L. Oltenia, Târgu Jiu”, se arată în hotărâre. Şi tot aceasta arată de ce Dragu a fost dat afară, pentru că, la rândul lui, nu a trimis muncitorii acasă: “Având în vedere analiza modului de realizare a indicatorilor aferenţi contractului de mandat, a faptului că societatea a înregistrat în anul 2009 pierdere şi întârzierea realizării programului de restructurare, adunarea generală a acţionarilor pune în practică mandatul nr. 2375 din data de 17.03.2010 al directorului general al S.N.L. Oltenia, Târgu Jiu, în calitate de acţionar majoritar, prin care se eliberează domnul ing. Dragu Ion din funcţia de director general şi din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al S.C. MINPREST SERV – S.A., începând cu data de 25.03.2010. Domnul ing. Dragu Ion va rămâne la dispoziţia societăţii, urmând a fi încadrat pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale. În baza aceluiaşi mandat se numeşte în funcţia de director general şi în calitatea de membru al consiliului de administraţie al S.C. MINPREST SERV – S.A. doamna ing. Vintilescu Elena, începând cu data de 25.03.2010”. SNLO a mai mandatat-o pe Vintilescu să recupereze sumele înregistrate ca refuz de plată de peste 454.000 de lei şi să achiziţioneze două autospeciale de stins incendiu în valoare de 3.000.000 lei.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here