Atât Eminescu cât şi Caragiale au fost nişte împătimiţi iubitori ai meleagurilor transilvănene, ai ardelenilor. Probabil, la îndemnul profesorului său de la Cernăuţi, Aron Pumnul, particitant activ la Revoluţia de la 1848, din Transilvania, refugiat peste munţi, căruia i-a purtat un respect adânc, s-a născut dorinţa lui Eminescu de a cutreiera prin Ardeal, mânat de dorul de a cunoaşte această parte a ţării şi a vedea Blajul, veche cetate, cu o bogată tradiţie istorică şi culturală.
În dezacord cu ai săi, părăseşte Moldova, urmând pe drumul cel mai umblat al vremii, schiţat în ,,Geniu pustiu’’, romanul experienţei a unui tânăr cuprins de visurile şi faptele Revoluţiei de la 1848. Prin Pasul Tihuţa, ajunge la Bistriţa, urmează Târgu Mureş, apoi, la vederea panoramică a Blajului de pe o colină, exclamă: ,,Te salut din inimă, Romă mică!’’. Aici venise cu intenţia de a-şi continua studiile, dar renunţă.
Ia contact direct cu Blajul şi cu studiile filologilor de aici, în primul rând cu ale lui Timotei Cipariu. La sfârşitul lui august 1866, prezent la Alba Iulia, participă la adunarea generală a Astrei, urmărind memorabila dizertaţie ţinută de Timotei Cipariu despre unitatea lingvistică a românilor. Ambele localităţi sunt vechi cetăţi ale istoriei şi culturii româneşti. Se deplasează apoi la Sibiu cu gândul de a trece munţii în Principatele Unite.
Angajat în trupa lui Mihail Pascaly, în 1868, trece prin mai multe localităţi din care amintim oraşele: Braşov, unde se aflau numeroşi cărturari în frunte cu familiile Mureşenilor şi George Bariţiu, Sibiu, Lugoj, Timişoara, Arad.
Caragiale se numără printre puţinii scriitori din vechiul regat care păstra legături cu românii de peste munţi. George Coşbuc se bucură de o simpatie aparte din partea dramaturgului. Cu ocazia apariţiei volumului ,,Balade şi idile’’ (1893), Caragiale publică în ,,Moftul român’’, 23 iunie 1983, un articol şi reproduce cinci poezii ale poetului din care reţinem: ,,Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care creşte atâta spanac, a apărut, în sfârşit, zilele acestea şi un copac tot mai sănătos şi mai trainic… făcând din ce în ce mai multă fală limbii noastre româneşti- un volum de ,,Balade şi idile’’ de George Coşbuc. În 1894, sub redacţia lui Slavici, Caragiale şi Coşbuc, apare revista ,,Vatra’’. Caragiale se numără şi printre colaboratorii revistei ,,Foaia interesantă’’, condusă de Coşbuc, după dispariţia ,,Vetrei’’. La propunerea lui Hasdeu, 1897, Coşbuc primeşte pentru traducerea ,,Eneidei’’ premiul Academiei, ,,Năsturel-Herăscu’’. Cu ocazia banchetului, Caragiale rosteşte o cuvântare în onoarea premiatului considerând că ,,în afară de succesul material al lui Coşbuc, actul Academiei Române reprezintă un succes moral pentru noi toţi’’. În acelaşi an, 1897, Caragiale devine membru al ,,Ligii culturale pentru unitatea culturală a tuturor românilor’’ şi ia parte la manifestările de solidalizare cu românii transilvăneni aflaţi sub stăpânirea habsburgică. (Va urma)
Constantin E. Ungureanu
