Fiii Gorjului cuceresc Bucureștiul

144

DSCF8997Plecat din capitala Gorjului încă de duminică, dis de dimineață, un commando al celor mai mari și sensibili sufletiști din Gorj, sub comanda președintelui Consiliului Județean Gorj, dr. ing. Ion Călinoiu, urmat de vicepreședintele CJG, Vasile Râbu, și directorul general al Ansamblului Artistic Profesionist “Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, Gheorghe Porumbel,

dimpreună cu cei mai valoroși soliști de muzică populară, cu dansatorii și orchestra condusă de maestrul Marcel Paranica au dat năvală în Sala de Festivități „Nichita Stănescu” a Centrului Cultural al Ministerului Administrației și Internelor, gazda pentru trei ore a unei Mari Sărbători de simțire și gândire pur gorjenească.

Și la Gorj, ca peste tot: “Ai carte, ai parte!”

PSANY2949reședintele Asociației Culturale FIII GORJULUI, jurnalistul Alexandru Păsărin, i-a salutat pe oaspeții din Gorjul obârșiei sale, mulțumindu-le pentru prezenţa în primul rând a Președintelui Consiliului Județean, dr. ing. Ion Călinoiu, care este și președintele de onoare al Ligii culturale “Fiii Gorjului”, precum și vicepreședintelui CJ, Vasile Râbu, care-au salutat de pe scenă sutele de gorjeni din sală – cei mai mulți cu buletin de București, dar cu inimă și sânge de gorjean.

Moderatorul întâlnirii de suflet gorjenesc, Alexandru Păsăin, i-a dat cuvântul Președintelui de Onoare al “Fiilor Gorjului”, dr. ing. Ion Călinoiu. Cu mult bun simț, domnia sa a recunoscut că priceperea domniei sale, adică, zicem noi, specialitatea în care și-a dat și doctoratul este agronomia, dar recunoaște că are un apetit pentru cultură și artă, “iar dacă tot suntem aici, trebuie să le susținem”. S-a retras, cu discreție, și a făcut loc pe scenă unei mici părți a armatei de condeieri ce au lansat cărți de referință ale culturii române și ale Gorjului.

Poeți, scriitori și gânditori

Poetul George Peasgu a lansat AL DOIELEA ZÂMBET, o carte scrisă, ca și celelalte, pe parcursul a mai bine de 40 de ani.

DSCF9111Aceasta, de acum, înmănunchează și structurează după versuri și după formă aproape numai versuri prozodice, clasice adică. Ele conțin umor și satiră, dar și durere și suferință. Recentul volum de poeme continuă cele scrise în opul UN ZÂMBET LA PATRU DINȚI, apărut acum trei ani.

Prolificul poet și profesor univ. dr. Gheroghe Mecu a oferit cititorilor săi un volum de pozie, cum, afirma poetul Nicolae Dragoș: “VIAȚA PETRECUTĂ ÎN TIMP mărturisește universul de cuvinte al autorului ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind la al XIV-lea volum de poeme și membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. Forma de exprimare este succintă și mărturisește în versuri despre stările vieții sale sufletești și spirituale. Domnul prof. Univ. dr. Mecu a realizat mai multe fapte bune. În carte are elemente ale obârșiilor sale din Baia de Fier, vorbește despre părinți, tradiții și mitologie arhaică. Nu-i o carte autobiografică, dar a apărut în limbile română, franceză, germană și engleză. Autorul s-a gândit să afle și cititorii din alte țări, cei care vorbesc limbile respective, că în România, în Gorj, se gândește profund, cu maturitate și înțelepciune.

Craioveanul Florea Firan, profesor univ. dr., director al Editurii SCRISUL ROMÂNESC a oferit cititorilor mai multe cărți despre Constantin Brâncuși, asupra cărora vom reveni, scrise de V.G. Paleolog. Dar și volumul propriu, dedicat Partriarhului limbii literare românești născut în Gorj, creatorul “Cuvintelor potrivite”, căruia i-a dedicat volumul “Tudor Arghezi – treptele devenirii” de regretatul Ion Pogorilovschi, un mare prieten al Gorjului și primul român care și-a dat doctoratul în Constantin Brâncuși, autorul volumului de eseuri inedite “Tăcerea Mesei Tăcerii”, apărut la Editura CRITERION publishing, scuzaţi pleonasmul, ca şi “Așa grăit-a Brâncuși” al valoroasei Sorana Georgescu-Gorjan, fiica marelui și celebrului prieten al sculptorului ing. Ștefan Georgescu-Gorjan, constructorul Coloanei Infinite.

Dorin Brozbă și preotul Ion Mălăescu au scris și oferit cititorilor gorjeni și negorjeni, dar români cartea de suflet “Cătălina – Eroina de la Jii”, iar Dorin Brozbă a mai prezentat și CD-ul Filofteia Lăcătușu, prim solistă și fondatoare a actualului Ansamblu “Doina Gorjului”. Ansamblu la care a cântat între 1969-1977, când a avut neșansa de se afla la locul nepotrivit, pe 4 martie 1977, la cumplitul cutremur, când a pierit sub dărâmăturile Hotelului Victoria din București.

Proiecte ale Consiliului Județean Gorj și divertismentul oferit de “Doina Gorjului”

Date fiind ora târzie la care s-au încheiat întâlnirile de suflet ale gorjenilor din București cu cei de la Gorj, despre gândurile și proiectele Consiliului Județean Gorj, dar și despre regalul artistic prezentat de Ansamblul Profesionist “Doina Gorjului”, cu fotografii și lux de amănunte asupra proiectelor și gândurilor domnului dr. ing. Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj și președinte de Onoare al Ligii Culturale “Fiii Gorjului“ promitem să revenim în numărul de mâine. (Va urma)

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here