Festivalului “Maria Lătăreţu”, un adevărat regal muzical

319

Festivalul Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu” a debutat, ieri, la Târgu-Jiu. Aproximativ 60 de concurenţi din ţară, dar şi din străinătate au participat, luni, la preselecţia pentru Festival. Timp de patru zile, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor vor urca zeci de tineri talentaţi veniţi din toate colţurile ţării, dornici să-şi demonstreze talentul în faţa juriului. Pe lângă spectacolele din Festival, vor avea loc şi alte manifestări culturale, care vor marca drumul de cântec al Măriei Lătăreţu, de la Bălceşti la Târgu-Jiu şi vor readuce în memoria gorjenilor tradiţii folclorice şi nestemate din lada de zestre. De asemenea, pe lângă recitalurile oferite de Ansamblul „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu şi de Ansamblul Artistic „Doina Gorjului”, spectatorii se vor putea bucura şi de un spectacol de excepţie oferit de nume mari ale folclorului românesc.

Ajuns la cea de-a XX-a ediţie, Festivalul Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu” adună la Târgu-Jiu tineri solişti vocali şi instrumentişti din toată ţara. “A sosit momentul debutului celei de-a XX-a ediţie a Festivalului „Maria Lătăreţu”. Vrem să fie o ediţie mai reuşită decât celelalte, cu atât mai mult, cu cât, între organizatori a venit un suflu nou, pe care cu siguranţă îl aduce pe cuprinsul întregii manifestări, Autoritatea Naţională Pentru Turism. În ceea ce priveşte concurenţii, până în acest moment, s-au înscris 60 de tineri şi lista înscrierilor este deschisă în continuare. Avem şi participare internaţională. Iată că festivalul nostru a căpătat şi altă dimensiune, avem înscrişi concurenţi din Republica Moldova, au confirmat prezenţa şi bulgarii, aşa că sperăm să fie bine”, a precizat Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Artistic „Doina Gorjului”.

Căldură în sala de spectacole
Dacă până acum în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu aveau loc spectacole în condiţii improprii, din cauza frigului, acum conducerea Doinei Gorjului asigură spectatorii că sala de spectacole va fi încălzită. “Surpriză!, în sală va fi căldură.”, a mai declarat Gheorghe Porumbel.
Gala Laureaţilor va fi urmată de un spectacol grandios
Potrivit regulamentului festivalului, fiecare interpret se prezintă în concurs cu două piese: o doină, baladă, cântec doinit sau cântec epic, fără acompaniament, şi o melodie ritmată, cu acompaniament orchestral. Laureaţii cu Marele Premiu şi Premiul I obţinute la ediţiile anterioare ale Festivalului nu pot participa în concurs. De asemenea cheltuielile de transport vor fi suportate de către participanţi (direct sau prin instituţiile culturale din zona de domiciliu).
Potrivit organizatorilor, înainte de începerea preselecţiei toţi concurenţii vor achita la casieria Ansamblului o taxă de participare/ înscriere de 30 lei. De altfel repetiţiile cu orchestra se vor desfăşura în fiecare zi de concurs, începând de astăzi, 5 noiembrie, ora 9.00 la sediul Ansamblului profesionist „Doina Gorjului”. Acompaniamentul orchestral, pe toată durata festivalului, va fi asigurat de orchestra Ansamblului profesionist „Doina Gorjului”. Spectacolele-concurs se vor desfăşura în zilele de 5 şi 6 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiu, ziua de 7 noiembrie fiind rezervată pelerinajului la Casa-muzeu „Măria Lătăreţu” de la Bălceşti, precum şi Galei laureaţilor de la Târgu-Jiu. Pe lângă spectacolele din Festival, vor avea loc şi alte manifestări culturale, care vor marca drumul de cântec al Mariei Lătăreţu, de la Bălceşti la Târgu-Jiu şi vor readuce în memoria gorjenilor tradiţii folclorice şi nestemate din lada de zestre. Ordinea intrării în concurs se va afişa în fiecare zi la locul de cazare şi la sala de repetiţii. Nu va exista o tragere la sorţi, asigurându-se astfel o varietate zonală a spectacolelor.
Gala Laureaţilor, din seara de 7 noiembrie, va fi urmată de spectacolul extraordinar al Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” Târgu-Jiu.
Juriul este format din personalităţi marcante din lumea folclorului: Elise Stan, etno-muzicolog, realizator de emisiuni TV; Dumitru Fărcaş, părintele taragotului. De asemenea Roxana Gibescu, membru al Academiei de Etnologice din România, Gheorghiţă Nicolae, Emilia Bubulac, Gelu Stan, Gabriela Rusu Păsărin, Oana Lianu, Ioana Lătăreţu, nora Măriei Lătăretu; Mariana Medregan; Aurel Mustaţea, Alexandru Păsărin, Gina Ştefan, Pompiliu Ciolacu, Ştefan Popescu, Ion Ghiţulescu, Alecu Drăgoi, Marcel Parnica, Aurel Blondea şi Iulian Malea.
Organizatori
Festivalul „Maria Lătăreţu” este organizat de Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul local şi Primăria municipiului Târgu-Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, Muzeul Judeţean Gorj, Liga Culturală “Fiii Gorjului” Bucureşti şi Autoritatea naţională pentru Turism.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here