Festivalul “Maria Apostol” şi-a desemnat câştigătorii

449

Ca în fiecare an, în ziua de 8 septembrie, zeci de tineri talentaţi din toate colţurile judeţului şi nu numai, şi-au dat întâlnire la Runcu pentru a participa la o nouă ediţie a Festivalului “Maria Apostol”. Anul acesta, la cele două secţiuni ale festivalului, au fost acordate câte şase premii şi două menţiuni.

Comuna Runcu a găzduit la începutul acestei săptămâni, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului-concurs de muzică populară oltenească “Maria Apostol”, organizat de Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Consiliul Local şi Primăria Runcu, Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului” şi Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu. Ca în fiecare an, festivalul s-a desfăşurat pe două secţiuni: 7 – 14 ani şi 15 – 35 ani. La prima secţiune, premiul I a fost acordat, ex aequo, Mariei Mihăilă, din Ţânţăreni, şi Săndicăi Dochin, din Padeş, premiul II a revenit Biancăi Tivig, din Runcu, şi Iasminei Polacek, din Târgu-Jiu, iar premiul III a fost adjudecat de Isabela Matei, din Bustuchin, şi Antonia Stoian, din Târgu-Jiu. La aceeaşi secţiune au mai fost acordate şi două menţiuni, ce au revenit Mariei Ungureanu, din Motru, şi Mariei Vătavu, din Târgu-Jiu. La secţiunea 15 – 35 de ani, premiul I a fost adjudecat de Georgiana Stroe, din Runcu, şi de Cosmina Ungureanu, din Glogova; premiul II a fost acordat Adrianei Soreanu, din Bumbeşti-Jiu şi Mariei Pilea, din Târgu-Jiu, premiul III a revenit Biancăi Ghiţă, din Arcani şi Elisabetei Nicoloiu, din Bumbeşti-Jiu, iar cu menţiune au fost răsplătite Laura Vochescu, din Târgu-Jiu, şi Bianca Croitoru, din Motru. Organizat într-o zonă cu bogate tradiţii etnofolclorice, Festivalul “Maria Apostol” îşi propune, an de an, să contribuie la descoperirea şi promovarea celor mai valoroşi interpreţi de muzică populară, la stimularea interesului publicului pentru receptarea creaţiilor folclorice autentice şi la valorificarea comorilor cântecului popular oltenesc.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here