Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, aproape de debut

139

Doar câteva zile ne mai despart de debutul celei de-a XXXIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”. Potrivit organizatorilor, ediţia de anul acesta se anunţă a fi cea mai valoroasă de până acum, printre participanţi numărându-se şi patru membri ai Academiei Române. Este vorba de Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Adam Puslojic şi Vasile Tărâţeanu. De asemenea, la eveniment va participa şi fiica poetului, Mitzura Arghezi.

Cea de-a XXXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” se va desfăşura în perioada 24-26 mai 2013, la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti. La eveniment vor participa 28 de invitaţi din afara judeţului Gorj, între care 9 scriitori din 7 ţări europene, dar şi patru membri ai Academiei Române. „Va fi de departe cea mai mare şi cea mai valoroasă ediţie a acestui festival de până acum. Avem privilegiul de a aduce la Târgu-Jiu şi la Târgu-Cărbuneşti scriitori de anvergură europeană, scriitori sau traducători ai poeţilor şi scriitorilor români. Vor fi un număr de 28 de invitaţi din afara judeţului Gorj, între care 9 scriitori din 7 ţări europene. De asemenea, avem privilegiul, pentru prima dată, ca la acest festival să avem oaspeţi 4 membri ai Academiei Române, ceea ce este o noutate, o premieră pentru festivalul nostru. Repet, va fi cea mai mare şi cea mai frumoasă dintre toate ediţiile festivalului nostru. Nu ştiu dacă pe viitor vom mai putea face o ediţie de asemenea anvergură”, a declarat Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj.

Steaua lui Tudor Arghezi, dezvelită sâmbătă
Printre evenimentele incluse în programul acestui festival se numără şi dezvelirea unei stele omagiale închinate lui Tudor Arghezi, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 25 mai, în zona centrală a municipiului Târgu-Jiu. Tot sâmbătă, la sediul CJCPCT Gorj, va avea loc o triplă lansare: lansarea ediţiei bilingve a albumului „Tudor Arghezi – 11 poezii”, cea a ediţiei îmbunătăţite a albumului „Drumeţ prin Gorjul de odinioară” şi cea a albumului „Drumeţ prin Târgu-Jiul de odinioară”. Un alt eveniment deosebit ce urmează a se desfăşura sâmbătă este vernisajul expoziţiei de artă plastică Imola Feldberg. „vom intra în contact cu artă plastică de inspiraţie africană, artă plastică care însă nu se limitează doar la zona africană ci, pentru că doamna Imola Feldberg este româncă dar stabilită de foarte mulţi ani în Africa de Sud, păstrează câte ceva din simbolistica artei plastice româneşti. Va fi o expoziţie eveniment. Vă promitem lucrul acesta”, a precizat directorul CJCPCT Gorj. Ziua va continua cu un podium poetic, la care vor participa toţi invitaţii, fiecare dintre aceştia urmând să recite 2-3 poezii.

Cruce de pomenire pentru Tudor Arghezi la Măceşu
Manifestările vor continua duminică, 26 mai, la Târgu-Cărbuneşti, unde se va desfăşura Gala Laureaţilor. Înainte însă de acest eveniment, invitaţii vor vizita Muzeul „Tudor Arghezi” din localitate, prilej cu care vor fi amplasate în sala dedicata festivalului portretele laureaţilor premiilor Opera Omnia. Tot duminică, invitaţii vor vizita şi Muzeul Crucilor de la Măceşu, unde va fi amplasată şi sfinţită o cruce de pomenire în memoria lui Tudor Arghezi. „Cred din tot sufletul că prin acest festival internaţional, prin înfiinţarea în 2007 a Muzeului „Tudor Arghezi”, prin steaua din centrul Târgu-Jiului şi prin această cruce de pomenire, am reuşit în bună parte să omagiem personalitatea lui Tudor Arghezi, cea mai mare personalitate pe care a dat-o Gorjul după Constantin Brâncuşi”, a spus Ion Cepoi.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here