Festivalul „Pe fir de baladă”, la final

574

pe fir de baladaMunicipiul Târgu-Jiu a găzduit în perioada 25 – 27 mai o nouă ediţie a Festivalului folcloric interjudeţean pentru copii şi tineret „Pe fir de baladă”. Câteva sute de copii talentaţi care au urcat sâmbătă pe scena Casei de Cultură din municipiu au reuşit să impresioneze juriul, făcând foarte grea misiunea acestuia de a desemna câştigătorii ediţiei din acest an.

Vremea a stricat anul acesta planurile organizatorilor, aceştia văzându-se nevoiţi să anuleze tradiţionala paradă a portului popular, asta pentru a nu-i obliga pe copii să se plimbe prin ploaie. Din acelaşi motiv, Târgul naţional al meşterilor populari copii nu s-a mai desfăşurat în căsuţele amplasate în centrul municipiului, ci la Palatul Copiilor. Norii nu au avut însă nici un impact asupra celor câteva sute de copii, veniţi din mai multe judeţe ale ţării, care s-au întrecut sâmbătă în cântec, dans şi meşteşuguri.

Palmaresul festivalului

Festivitatea de premiere s-a desfăşurat duminică, la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiu, începând cu ora 10:00, premiile fiind acordate în funcţie de categoria de vârstă şi de secţiuni. Astfel, la secţiunea „meşteşuguri” au fost acordate 18 premii I, printre ocupanţii acestui loc numărându-se şi câţiva elevi gorjeni: Cătuţ Emilia (icoane vatră), Bălăceanu Elena (pictură lemn), Filac Vasilica (pictură lemn). Numeroase premii au fost acordate şi în cadrul celei de-a doua secţiuni a Festivalului „Pe fir de baladă”, folclor, împărţită la rândul ei în mai multe secţiuni. Astfel, locul I la secţiunea „dansuri mixte”, categoria V-VIII, a fost ocupat de formaţia de dansuri populare a Clubului Copiilor Drăgăşani, acelaşi premiu fiind acordat şi formaţiilor de dansuri populare de la Palatul Copiilor (dansuri fete) şi Şcoala Generală Bâlteni, Olt (dansuri băieţi). La categoria de vârstă IX-XII, premiul I a fost acordat formaţiilor de dansuri populare de la Clubul Copiilor Sângeorz Băi (dansuri mixte), Casa de Cultură Turceni (dansuri mixte) şi Şcoala Generală Bâlteni, Olt (dansuri fete). La secţiunea „grupuri şi obiceiuri”, premiul I a fost acordat grupului de naişti de la Casa de Cultură Turceni, grupurilor vocale de la Cluburile Copiilor din Baia de Aramă, Sighetul Marmaţiei şi Jibou, precum şi orchestrelor Palatului Copiilor din Târgu-Jiu şi Palatului Copiilor din Timişoara. La secţiunea „solişti instrumentişti” au fost acordate patru premii I, trei dintre acestea mergând la elevi ai Palatului Copiilor din Târgu-Jiu, în timp ce la secţiunea „solişti vocali”, din cele 7 premii I acordate, copiii ce au reprezentat judeţul nostru au reuşit să obţină trei premii.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here