Festivalul „Corala Gorjeană” şi-a desemnat câştigătorii

404

Festivalul-concurs „Corala Gorjeană”, destinat formaţiilor corale de adulţi sau copii, şi-a desemnat câştigătorii. Ajuns la cea de-a VII-a ediţie, festivalul s-a desfăşurat săptămâna trecută, la Sala Cercului Militar.

Mai multe formaţii şi grupuri corale din Târgu-Jiu au participat joi la o nouă ediţie a festivalului – concurs “Corala Gorjeană”. Evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj, Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” şi Cercul Militar Târgu-Jiu, aduce de fiecare dată, în prag de vacanţă şi sărbătoare de iarnă, bucuria în inimile participanţilor la concurs şi mai ales în cele ale spectatorilor prezenţi în sala de spectacole a Cercului Militar din Târgu-Jiu. Concursul s-a desfăşurat pe 3 secţiuni: coruri mixte mari şi de cameră, coruri pe voci egale, respectiv grupuri corale mixte şi grupuri pe voci egale. În urma evoluţiei pe scenă a formaţiilor, juriul format din: profesor Florin Berculescu, profesor Remus Băluţeanu, Gabriel Popescu, inspector şcolar, secţiunea arte, Stelian Florescu, profesor, referent CJCPCT Gorj şi Viorel Surdoiu, inspector de specialitate CJCPCT Gorj au stabilit, în funcţie de repertoriu, valoarea interpretării şi ţinuta scenică, laureaţii acestei ediţii a festivalului. Astfel, la secţiune „Coruri mixte mari şi de cameră”, premiul I şi premiul pentru dificultatea repertoriului prezentat a fost acordat corului „Orpheus” al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” (dirijor Ilie Cetean); la aceeaşi secţiune, un alt premiu I a fost acordat corului „Vestea bună” al Bisericii penticostale „Golgota” (dirijor Iuliana Dumitrescu). La secţiunea „Coruri pe voci egale”, pe primul loc s-a clasat corul „Clopoţel” al Liceului de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu”, clasele V-VIII (dirijor Loredana Buliga), urmat de corul „Princhidel” (Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu”, clasele I-IV, dirijor Carmen Ciupag) şi de corul de copii al Bisericii Penticostale „Golgota” (dirijor Iuliana Dumitrescu). La cea de-a treia şi ultima secţiune a festivalului, „Grupuri corale mixte şi grupuri pe voci egale”, premiul I a fost acordat Grupului coral al profesorilor de la Liceul de Muzică şi Arte (dirijor Mihaela Sanda Popescu), premiul II – Trupei „2%”, formată din actori ai Teatrului “Elvira Godeanu” şi elevi de la clasa de teatru de la Liceul de Muzică şi Arte (dirijor Cosmin Brehuţă), în timp ce premiul III a fost acordat coralei „Forte” a Colegiului Naţional “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu (dirijor Cosmin Secară). Premiul pentru formaţia corală nou înfiinţată a fost acordat Trupei „2%”. Festivalul „Corala Gorjeană” i-a propus revitalizarea mişcării corale de amatori, atât la nivelul şcolilor generale, cât şi al liceelor şi aşezămintelor de cultură din judeţ.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here