Festivalul „Constantin Stanciovici Brănişteanu”, în plină desfăşurare

384

TDEG -2Cea de-a doua secţiune a Festivalului Naţional de Teatru pentru Elevi „Constantin Stanciovici Brănişteanu” a debutat joi, 2 iunie, oferind astfel gorjenilor ocazia de a se bucura de încă o săptămână de teatru oferită de elevi talentaţi din judeţul Gorj.

Anul acesta, Festivalul de Teatru a cuprins două secţiuni: vocaţională şi opţională. Secţiunea vocaţională s-a desfăşurat între 26 şi 29 mai, fiind destinată elevilor liceelor vocaţionale din toată ţara. La această secţiune au participat licee din Buzău, Galaţi, Târgu-Jiu şi Brăila, elevii acestora încântându-i pe membrii juriului cu talentul lor. Cel mai aşteptat premiu, trofeul festivalului, a fost acordat unui tânăr elev al Liceului de Artă „Hariclea Darclee” din Brăila, George Crinta. Spre deosebire de secţiunea vocaţională, organizată special pentru elevii liceelor vocaţionale din toată ţara, secţiunea opţional este destinată elevilor liceelor din Gorj, care au ca opţional „Arta actorului”. Liceele participante la această secţiune sunt: Colegiul Comercial „Virgil Madgearu”, Colegiul Naţional „Spiru Haret”, Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru, Grup Şcolar Industrial Turceni, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu. Ca în fiecare an, juriul este forma din Sorin Călugăriţa – director general Societatea de Presă şi Editură Obiectiv Media, Alex Gregora – poet, membru Uniunea Scriitorilor, şi Ovidiu Popescu – directorul Centrului Municipal Constantin Brâncuşi. Festivalul de Teatru „Constantin Stanciovici Brănişteanu”, secţiunea opţional, a debutat joi, 2 iunie, cu piesa „Actorii”, prezentată de elevii Colegiului Comercial „Virgil Madgearu”. Vineri, sâmbătă şi duminică, spectatorii Teatrului „Elvira Godeanu” au putut urmări piese de teatru în care au jucat elevi ai Colegiului Naţional „Spiru Haret”, ai Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Motru şi ai Grupului Şcolar Industrial Turceni. Pe scena teatrului vor urca astăzi elevii Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”, urmând ca elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi cei ai Liceului cu Program Sportiv să urce pe scenă mâine şi, respectiv, poimâine. Gala premiilor va avea loc joi, 9 iunie, începând cu ora 19:00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”. Festivalul Naţional de Teatru pentru Elevi „Constantin Stanciovici Brănişteanu” se află la cea de-a IX-a ediţie.

Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here