Fermierii gorjeni pot exporta ovine şi caprine în Turcia

488

Firmele autorizate din Gorj şi din ţară pot demara exportul şi tranzitul de ovine şi caprine în Turcia, conform unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Această decizie survine în urma vizitei de lucru în România, în perioada 22 – 25 iunie a.c., a unei delegaţii de experţi ai autorităţii veterinare centrale din Turcia, pentru a evalua din punct de vedere tehnic, posibilitatea deschiderii exportului de ovine şi caprine vii din ţara noastră. Cu acest prilej, experţii turci au vizitat patru centre de colectare autorizate sanitar-veterinar pentru exportul de ovine vii, precum şi un laborator de specialitate. Fermele au fost evaluate din punct de vedere al efectivelor, al stării de sănătate a acestora, al analizelor de laborator, dar şi al capacităţii de export şi al documentelor sanitar-veterinare necesare. Vizita specialiştilor turci s-a finalizat cu o întâlnire cu membrii conducerii ANSVSA, concluziile rezultate în urma acestei vizite fiind acelea că “tranzitul rutier prin Turcia cu animale se poate efectua, cu respectarea normelor şi cerinţelor de bunăstare în timpul transportului”.
Pentru ovinele vii destinate creşterii şi reproducţiei, perioada de carantină va fi de minimum 21 de zile. În cazul ovinelor vii destinate tăierii, nu a fost stabilită o anumită perioadă de carantină, animalele putând staţiona în centrul de colectare autorizat până la constituirea lotului optim pentru transportul către Turcia.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here